Ministrul Sănătăţii susţine delegarea circuitului birocratic al rezidenţilor de la autoritatea centrală către universităţile de medicină şi farmacie, după modelul din Franţa, în scopul reducerii birocraţiei care îi afectează pe tinerii medici.
Aflat la Iaşi, unde a participat la festivitatea de celebrare a 140 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr T Popa”, a vorbit despre măsuri care să reducă birocraţia în cazul medicilor rezidenţi.
„Îmi doresc foarte mult o descentralizare a acestui fenomen. Am căzut de acord cu colegii mei, domnii rectori, să lucrăm împreună, în primul rând să descentralizăm tot parcursul birocratic al rezidentului. Nu vreau să inventăm nimic, vreau să preluăm modelele europene care funcţionează deja”, a afirmat Victor Costache, citat de Mediafax.
Ministrul vrea ca România să preia modelul din Franţa, ţară în care Victor Costache şi-a făcut rezidenţiatul.
“Franţa, care după cum ştiţi, are unul dintre cele mai bune sisteme de formare din Europa şi are sistemul sanitar cel mai evoluat, formarea rezidenţilor ajunge să fie şi tot circuitul birocratic este delegat la universităţi şi sper să vedem pe viitor că pe diploma de medic specialist care se dă la sfârşitul perioadei de rezidenţiat să apară şi numele universităţii în care a absolvit rezidentul, după cum apare pe diploma mea”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Victor Costache a povestit jurnalitilor că, în perioada de 12 ani în care a lucrat în Franţa şi în anul în care a lucrat în Canada nu a văzut niciodată sediul Ministerului Sănătăţii.
„Vă spun acest lucru deoarece îmi doresc ca şi la noi această birocraţie care îndepărtează tinerii noştri atât de capabili de sistemul sanitar românesc să dispară”, a afirmat Victor Costache.
Ministrul a vorbit despre existenţa unor derapaje în ceea ce priveşte recunoaşterea diplomelor obţinute în alte state de cătrer medici, procedura fiind foarte anevoioasă şi lungă.
Potrivit ministrului, diplomele obţinute în străinatate i-au fost recunoscute în România abia după 6 luni.
„Sunt derapaje care nu trebuie permise, legea europeană este clară. (...) Întorcându-mă în ţară, într-o specialitate deficitară cu diplome de medic specialist, medic primar, membru al colegiului francez în specialitatea mea, a urmat o bătălie birocratică de aproximativ şase luni pentru a reuşi să îmi echivalez nişte diplome europene”, a mai spus Victor Costache.
Declaraţiile vin la o zi după ce ministrul Sănătăţii a solicitat, într-o discuţie cu conducerea Colegiului Medicilor şi cu reprezentanţi ai medicilor din Republica Moldova, recunoaşterea mai rapidă a diplomelor medicilor străini şi a celor români formaţi în străinătate care vor să lucreze în România, pentru asigurarea resursei umane în sistemul sanitar.