Prof. univ. dr. Alexandru Rafila consideră că modul de vaccinare din România trebuie schimbat sau completat, deoarece nu încurajează imunizarea categoriilor la risc

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila consideră că modul de vaccinare din România trebuie schimbat sau completat, deoarece nu încurajează imunizarea categoriilor la risc

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, consideră că modul de vaccinare din România trebuie schimbat sau completat, având în vedere că acesta nu încurajează imunizarea categoriilor la risc şi a adulţilor şi nici nu reuşeşte să acopere cererea atunci când există dorinţa populaţiei de a se imuniza.

"Este clar că trebuie schimbat şi/sau completat actualul mod de vaccinare în România, care nu încurajează vaccinarea categoriilor la risc şi a adulţilor şi nu reuşeşte să acopere cererea atunci când există dorinţa populaţiei de a se imuniza. Introducerea vaccinurilor în sistemul de compensare este singura soluţie, aplicată cu succes în celelalte ţări din UE", a afirmat prof. univ. dr. Rafila, citat de Agerpres.

Cu prilejul celei de a 12-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Microbiologie şi Epidemiologie, expertul a subliniat necesitatea adoptării unui plan naţional de acţiune în domeniul rezistenţei de antibiotice.

Institutul Naţional "Matei Balş" va demara luna viitoare un proiect finanţat de Guvernul Norvegiei, pentru a rezolva în mod integrat aceste probleme.

Preşedintele SRM a explicat că scăderea acoperirii vaccinale în România şi în alte ţări a dus la reapariţia unor boli transmisibile care tindeau către eliminare.

"Dar a apărut epidemia de rujeolă, în Europa şi SUA, cazurile de difterie din Ucraina şi Marea Britanie. În România, acoperirea vaccinală variază între 65 şi 85% la principalele antigene cuprinse în Programul Naţional de Vaccinare. 98% dintre cazurile de rujeolă din România, 18.500, au apărut la persoane nevaccinate sau vaccinate incomplet", a spus Alexandru Rafila.

"În plus, gripa a făcut ravagii în sezonul 2018 - 2019, iar acoperirea vaccinală din România la persoanele peste 65 de ani abia ajunge la 20% faţă de 75% recomandat de OMS. Marea majoritate a adulţilor şi copiilor continuă să nu fie vaccinaţi. Acesta determină costuri enorme pentru sistemul de sănătate, produce suferinţe şi decese - 199 numai în sezonul precedent", a completat profesorul.

Specialiştii spun că informarea şi educarea personalului medical şi a publicului sunt esenţiale pentru reuşita programelor de sănătate publică din domeniul bolilor infecţioase.

"Raportăm de 10 ori mai puţine infecţii decât media UE, iar bacteriile multi-rezistente izolate în cazul infecţiilor invazive, grave reprezintă unele din cele mai ridicate procentaje din UE. (...) Organizarea cât mai rapidă de laboratoare sau compartimente de microbiologie care să aparţină spitalelor publice, încadrate cu medici microbiologi/ medici de laborator care să poată colabora cu epidemiologul şi cu responsabilul de prescrierea antibioticelor din spital (medic de boli infecţioase), pe baza protocoalelor şi pe baza cunoaşterii situaţiei din fiecare spital reprezintă soluţia problemei", a mai spus profesorul.

Mai multe informaţii despre această temă puteţi afla în Emisiunea inaugurală 360medical, care are loc duminică, de la ora 13.00, pe postul de televiziune B1 Tv.

viewscnt