Blocul Operator Central al Spitalului Universitar din Capitală a fost redeschis astăzi după modernizare

Blocul Operator Central al Spitalului Universitar din Capitală a fost redeschis astăzi după modernizare

Blocul Operator Central din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a fost deschis joi, fiind deja efectuate primele intervenţii chirugicale, a anunţat unitatea medicală.

"Astăzi, 12 decembrie, conform planificării şi etapizării anunţate la momentul inaugurării, au fost realizate primele intervenţii chirurgicale în noul Bloc Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce rezultatul probelor microbiologice a ieşit negativ, astfel că pacienţii pot fi operaţi în condiţii de siguranţă maximă”, a declarat managerul unităţii medicale, dr. Adriana Nica.

Potrivit managerului, Blocul Operator Central îndeplineşte toate condiţiile tehnice şi epidemiologice pentru a funcţiona, iar cele 11 săli de aici dublează capacitatea operatorie a spitalului.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost îngrijiţi peste 50.000 de pacienţi n spitalizare continuă de la începutul anului, din care aproximativ 30.000 au necesitat intervenţii chirurgicale.

Cele 11 săli ale Blocului Operator Central de la SUUB sunt specializate în: chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie, ortopedie-protezare, chirurgie robotică şi politraumă şi săli generale: 2 săli de urgenţă din care una de politraumă şi 4 săli de chirurgie generală, ginecologie, chirurgie toracică, ORL, chirurgie plastică şi reparatorie, aceste săli dublând, practic, capacitatea operatorie a spitalului.

În spital există şi alte săli de operaţie precum: sala chirurgie vasculară, sala chirurgie laparoscopică, sala chirurgie oftalmologică, două săli de obstetrică / operaţii cezariene, bloc de naşteri cu patru săli, două săli ortopedie – artroscopii, două săli mici de intervenţii, două săli de operaţii septice şi o sală hibridă cardiovasculară.

Printre echipamentele medicale din blocul operator care va fi redeschis se regăsesc: microscop operator pentru neurochirurgie, coloană laparoscopie 3D, sisteme sigilare vasculară, lămpi scialitice, console anestezie, defibrilatoare, aparate de anestezie de înaltă performanţă cu capacitate de recrutare pulmonară şi altele importante pentru actul medical. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, în blocul operator Central de la SUUB pot fi operaţi aproximativ 50 bolnavi/zi.

Valoarea proiectului de dotare în integralitate cu aparatură este de 59,3 milioane lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat.

Anunţul vine la puţin timp după ce noul heliport al Spitalului Universitar, amplasat chiar pe Blocul Operator Central, a devenit operaţional.

viewscnt