Sindicatele afiliate Federaţiei „Solidaritatea Sanitară" anunţă că vor organiza miercuri, 3 aprilie 2024, între orele 12,00 - 13,00, o grevă de avertisment în unităţile sanitare publice. Sindicaliştii afirmă că, la protest vor participa membri de sindicat şi alţi angajaţi care au semnat pentru grevă pe listele sindicatelor „Solidaritatea Sanitară", protestul beneficiind şi de manifestările de solidaritate din partea altor angajaţi.
Federaţia sindicală „Solidaritatea Sanitară” continuă acţiunile de protest după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede creşterea salariilor din sectorul sanitar în două etape, de la 1 martie şi 1 iunie.
Proiectul a fost negociat în prealabil doar cu una dintre cele două mari federaţii sindicale din sectorul public de Sănătate – Sanitas (care s-a arătat mulţumită de creşterile decise de Guvern).
„Solidaritatea Sanitară” a prezentat câteva estimări legate de creşterea salariilor pe categorii de personal medical, pe baza prevederilor elaborate de Executiv, considerând că acestea sunt insuficiente şi nu acoperă nici măcar inflaţia din ultimii ani.
Următorul pas anunţat de federaţia „Solidaritatea Sanitară” este organizarea miercuri, 3 aprilie 2024, a unei greve de avertisment.
Acţiunea de protest exprimă susţinerea participanţilor pentru revendicările angajaţilor din sănătate, cele mai importante solicitări vizând creşterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor salariale cu nivelul inflaţiei, recompensa echitabilă pentru participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale şi desfăşurarea activităţii în diferite condiţii de muncă, eliminarea gravelor inechităţi salariale, accentuate prin ultimul act normativ în domeniul salarizării (OUG 19/2024), potrivit unui comunicat preluat marţi de Agerpres.
Astfel, greva de avertisment va avea loc timp de o oră (12:00 – 13:00) şi va fi organizată de către sindicatele membre ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” în toate unităţile sanitare în care acestea au membri şi angajaţi care au semnat pentru grevă până acum sau care vor semna pentru grevă până la momentul organizării acesteia.
Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară" precizează că organizarea şi desfăşurarea grevei de avertisment este făcută cu respectarea prevederilor legale în privinţa asigurării a celor puţin o treime din activitatea normală şi a funcţionării normale a tuturor serviciilor de urgenţă.
„Precizăm că suplimentar faţă de măsurile prevăzute de lege, pentru a proteja atât buna funcţionare a unităţilor sanitare în condiţiile specifice protestului cât şi posibilitatea exercitării efective a dreptului la grevă pentru angajaţii din sănătate, Federaţia „Solidaritatea Sanitară" a solicitat în prealabil Guvernului încheierea unui acord privind procedura de desfăşurare a grevei în sistemul sanitar, acesta refuzând procedura suplimentară de protecţie", se arată în comunicat.
Totodată, Federaţia „Solidaritatea Sanitară" susţine că a elaborat şi publicat un document de informare publică numit „Decalogul grevei de avertisment", ce conţine instrucţiuni publice privind comportamentul angajaţilor pe perioada grevei de avertisment, informaţiile specifice acestuia fiind transmise pe toate canalele de informare ale organizaţiei.