Ministerul Sănătăţii a transmis luni o informare privind starea pacienţilor răniţi de exploziile de la Crevedia de sâmbătă seara. Potrivit datelor oficiale, nouă pacienţi sunt încă intubaţi şi ventilaţi mecanic, dintre care trei sunt internaţi la spitale din România, iar şase la unităţi medicale din străinătate. În total, 12 pacienţi au fost transferaţi în străinătate.
Dintre cei trei pacienţi intubaţi din România, doi sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, iar unul la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti.
În plus, 29 de pacienţi internaţi au o stare medie sau uşoară, din care 16 sunt internaţi la Spitalul Floreasca, 8 pacienţi la Spitalul "Bagdasar Arseni", 3 la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, unul Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), iar unul la Spitalul Elias.
Până acum au fost externaţi 12 pacienţi, iar doi au decedat.
PACIENŢI TRANSFERAŢI ÎN STRĂINĂTATE
Dintre pacienţii transferaţi în străinătate, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15% el fiind intubat şi ventilat mecanic, "stabil hemodinamic". În ultimele 24 de ore, starea sa clinică nu a avut modificări, acesta fiind monitorizat continuu.
Al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, fiind intubat şi ventilat, stabil hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore.
Unul din pacienţi transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 80%, fiind intubat şi ventilat mecanic, instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică.
Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, starea clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.
Cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.
Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.
Pacientul transferat la Viena respiră spontan, este stabil hemodinamic, starea sa clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.
Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck, Germania, sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.
Pacientul transferat la Bergen, Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa clinică nu a suferit modificări în ultimele 24 de ore.