Ultimul eveniment pe sănătate organizat la Bucureşti în perioada preşedinţiei României la Consiliul UE: 3 zile de dezbateri despre sănătatea digitală

Ultimul eveniment pe sănătate organizat la Bucureşti în perioada preşedinţiei României la Consiliul UE: 3 zile de dezbateri despre sănătatea digitală

Autorităţile române organizează, în perioada 11-13 iunie, ultimul eveniment pe sănătate organizat la Bucureşti în perioada preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, care va cuprinde dezbateri despre sănătatea digitală.

România asigură preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a acestui an şi se apropie de finalul mandatului.

La dezbateri, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului, participă peste 200 de experţi în sănătate digitală şi oficiali din statele membre ale UE. Evenimentul este organizat cu sprijinul Comisiei Europene şi a Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Lucrările debutează în 11 iunie cu discuţiile experţilor din Reţeaua de e-health a ţărilor din UE, care vor aborda teme precum modul de implementare a reţelelor şi dosarelor electronice ale pacientului, cele mai bune practici pentru protecţia datelor pacienţilor, accesul pacienţilor la servicii de telemedicină.

În data de 12 iunie, preşedinţia română va organiza o reuniune la nivel înalt cu privire la sănătatea digitală, la care vor participa oficiali de nivel înalt din statele UE.

“Sănătatea digitală reprezintă viitorul pentru accesul pacienţilor la îngrijiri medficale de calitate, la terapii ţintite şi tratamente inovative. Preşedinţia română a pus în dezbatere aspecte-cheie privind agenda digitală în materie de sănătate a statelor membre, cum ar fi interoperabilitatea şi investiţiile, implementarea sănătăţii digitale la nivel naţional şi la nivelul UE, precum şi provocările legate de utilizarea datelor medicale”, a declarat ministrul Sorina Pintea, citată într-un comunicat al ministerului.

În cadrul evenimentului vor avea loc mai multe sesiuni de dezbateri, care au scopul de a evidenţia potenţialul datelor digitizate în materie de sănătate în beneficiul pacienţilor, permiţând dezvoltarea unor tratamente personalizate, un diagnostic îmbunătăţit, o monitorizare mai coerentă, o mai mare responsabilizare a cetăţenilor şi îmbunătăţirea vieţii lor.

În cadrul sesiunilor, reprezentanţii statelor membre vor avea o imagine de ansamblu a progreselor înregistrate până în prezent în domeniul sănătăţii digitale în UE, cum ar fi începutul schimbului transfrontalier de date electronice privind pacienţii la începutul acestui an, prin eHDSI.

Discuţiile îşi propun conştientizarea şi sensibilizarea cu privire la necesitatea unor investiţii susţinute şi direcţionate în e-sănătate de către statele membre.

Ultima zi va fi dedicată necesităţii dezvoltării de parteneriate şi creări de sinergii între actorii cu responsabilităţi în domeniul sănătăţii digitale - administraţie, ONG, mediul privat, universităţi, industrie -, pentru accelerarea implementării soluţiilor digitale şi regândirii sistemelor de sănătate cu sprijinul noilor tehnologii digitale.

Un raport publicat recent de Comisia Europeană arată că sistemul sanitar din România este marcat de folosirea ineficientă a banilor publici, de infrastructura slabă şi de lipsa reformelor, care reduc eficienţa sistemului de sănătate.

viewscnt