Un proiect pentru dublarea supravieţuirii la 5 ani a pacienţilor cu cancer pulmonar până în 2025 a fost lansat la Timişoara

Un proiect pentru dublarea supravieţuirii la 5 ani a pacienţilor cu cancer pulmonar până în 2025 a fost lansat la Timişoara

Un parteneriat pentru dublarea supravieţuirii la 5 ani a pacienţilor cu cancer pulmonar până în anul 2025 a fost lansat la Timişoara. Proiectul presupune punerea în practică a inovaţiei în cancerul pulmonar, atât la nivel de diagnostic de precizie prin testarea biomarkerilor, cât şi în terapiile ţintite şi imuno-oncologia, oferind şansa unei intenţii curative chiar şi în stadii avansate ale bolii.

Medicii au constatat o creştere a cazurilor de cancer pulmonar metastatic.

"Avem o creştere a incidenţei cancerului pulmonar, cel puţin aşa sesizăm noi, din metastaze, mai puţin din tumora primară, pentru că nu avem secţie de pneumologie sau chirurgie toracică. Stadiile în care se prezintă pacienţii sunt avansate, care nu mai pot fi operate. Asistăm practic la o schimbare a subtipurilor de cancer pulmonar care predomină ", a explicat şefa serviciului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Alis Dema, citată de Agerpres.

“Dacă înainte vreme predomina carcinomul scuamos şi cel cu celule mici, acum vorbim de adenocarcinoame tot mai frecvent şi ne confruntăm cu problema de a merge destul de profund pentru a spune exact tipul de cancer pulmonar, graţie acestor terapii ţintite care necesită o tipizare corectă şi o determinare a moleculelor ţintă pentru terapiile ţintite şi pentru tratamentul personalizatŢ, a completat medicul.

Spre deosebire de alte forme de cancer, în care şansele de a fi diagnosticat la timp sunt mai mari, în cancerul bronhopulmonar diagnosticarea este de multe ori tardivă, terapia devenind mult mai scumpă şi cu şansele de izbândă mai mici.

"Semnele unei persoane care respiră mai greu, care a slăbit, care prezintă semne de sânge în spută, oboseala permanentă, tuse sunt semnele clasice ale bolilor de plămâni, dar dacă se aşteaptă până apar aceste semne, este prea târziu. Trebuie găsite mijloace de intervenţie astfel ca noi să găsim bolile în faza asimptomatică, aşa cum încercăm prin screeningul mamar, de col etc", a detaliat şeful Clinicii de Oncologie a Spitalului Municipal Timişoara, dr. Ştefan Curescu.

Potrivit specialiştilor, tratamentul ideal este cel chirurgical, dar pentru aceasta trebuie ca tumora să fie foarte mică, adică depistată în stadiu incipient.

"Avem nevoie de chirurgi mai mulţi, de aparate de radioterapie multe, de diagnostic precoce. Oricât de mult va evolua ştiinţa medicală, dacă cei care fac politica de sănătate în România nu se vor implica, situaţia nu se va rezolva. Cunosc pacienţi care au reuşit să trăiască, după o diagnosticare incipientă, încă 30 de ani şi sunt mulţi", a completat dr. Curescu.

Parteneriatul strategic Lung Ambition Alliance, lansat de Asociaţia Internaţională pentru Studiul Cancerului Pulmonar, Guardant Health, Coaliţia Globală împotriva Cancerului Pulmonar şi AstraZeneca vine cu o nouă abordare în diagnosticul, tratamentul şi în îngrijirea cancerului pulmonar în toate stadiile sale.

Statisticile arată că în România au apărut anul trecut 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar, dintre care peste 8.000 în rândul bărbaţilor, fiind principala cauză de mortalitate oncologică. Aproape 10.300 de persoane din România şi-au pierdut viaţa în 2018 ca urmare a acesgtei afecţiuni.

viewscnt