Situaţie critică în Bucureşti din cauza cazurilor grave de Covid-19: Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru creşterea numărului de paturi la ATI

Situaţie critică în Bucureşti din cauza cazurilor grave de Covid-19: Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru creşterea numărului de paturi la ATI

Ministerul Sănătăţii a organizat luni o şedinţă cu reprezentanţii spitalelor dedicate Covid-19 şi a celor de suport din Bucureşti, principalul subiect discutat fiind creşterea numărului de paturi de ATI,  potrivit Agerpres, care citează surse medicale.

La şedinţă iau parte ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precum şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi ai direcţiei de sănătate publică a municipiului Bucureşti (DSPMB).

O altă şedinţă, la care participă reprezentanţi ai spitalelor judeţene şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), este programată tot luni.

Duminică, premierul Florin Cîţu a solicitat, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, identificarea unor spitale noi care să se alăture celor existente în lupta anti-Covid-19, creşterea la 1.600 a numărului real de paturi la ATI, asigurarea stocurilor necesare de medicamente şi accelerarea campaniei de vaccinare.

Numărul de pacienţi cu forme grave de Covid-19 a crescut în ritm rapid în ultimele zile, ajungând la 1.232 duminică, nivel maxim al ultimelor 3 luni.

Potrivit ultimelor informaţii transmise de autorităţi, la nivel naţional mai sunt doar circa 30 de locuri libere la ATI pentru pacienţii cu Covid-19, în timp ce în spitalele din Bucureşti toate locurile sunt ocupate.

viewscnt