Depresia postpartum, depresia severă care apare după naştere, afectează 10-15% dintre proaspetele mame, provocând lupte emoţionale care pot afecta atât părintele, cât şi copilul timp de ani de zile. Simptomele includ dificultăţi în interacţiunea cu copilul, sentimente de disperare şi tristeţe, oboseală, pierderea poftei de mâncare, dificultăţi de somn, pentru a numi doar câteva. Rezultatele unor cercetări recente ar putea conduce la un test de sânge pentru estimarea riscului de depresie postpartum
Femeile care ajung să dezvolte depresie postpartum (PPD) pot avea în sânge niveluri caracteristice de steroizi neuroactivi, molecule derivate din hormonul progesteron, începând cu cel de-al treilea trimestru de sarcină, conform unui studiu realizat de cercetători de la facultatea de medicină Weill Cornell a Universităţii americane din Virginia. Aceste molecule influenţează răspunsul creierului la stres şi reglarea emoţională.
Constatările cercetătorilor, publicate joi, în revista Neuropsychopharmacology, sugerează că acest lucru ar putea oferi o modalitate de a identifica femeile cu risc de PPD înainte de apariţia simptomelor, permiţând medicilor să intervină mai devreme.
„Postpartum este singura perioadă din viaţa femeilor în care ştim că există un declanşator biologic care garantează că un anumit procent de mame o vor manifesta”, a declarat joi într-un comunicat dr. Lauren Osborne, care este şi profesor asociat de obstetrică, ginecologie şi psihiatrie la Weill Cornell, care a condus studiul.
„Dacă putem descâlci această biologie şi să găsim predictori pentru ea, nu numai că vom ajuta femeile, dar ne-ar putea oferi un pas înainte în încercarea de a găsi predictori şi pentru alte boli psihiatrice”, adaugă medicul.
Co-lider la această cercetare, dr. Jennifer Payne, profesor şi vicepreşedinte de cercetare în psihiatrie şi ştiinţe neurocomportamentale la Universitatea din Virginia, a petrecut, de asemenea, ani de zile în căutarea bazei biologice care duce la depresie clinică majoră .
„Studiul depresiei postpartum ne oferă o modalitate de a identifica schimbările biologice care apar înainte ca mama să devină deprimată, deoarece momentul depresiei postpartum este previzibil”, a adăugat ea.
Nivelurile de steroizi neuroactivi pot fi un semnal de alarmă
„De-a lungul timpului multe cercetări au comparat nivelurile de steroizi neuroactivi cu stăriie de spirit, ceea ce ne spune doar că există o anumită corelaţie biologică, dar nu ne ajută clinic”, spune dr. Osborne.
Pentru a aborda această lacună, cercetătorii şi-au restrâns studiul la 136 de femei, care nu au prezentat semne ale depresiei în timpul sarcinii, şi au măsurat nivelurile de steroizi neuroactivi în probele lor de sânge la momente specifice în timpul celui de-al doilea şi al treilea trimestru. De asemenea, au urmărit cu date clinice timp de până la nouă luni după naştere. Treizeci şi trei de participante au dezvoltat simptome de depresie în perioada postpartum.
„În timp ce depresia se poate manifesta în momente diferite de-a lungul şi după sarcină, acest debut timpuriu, între patru şi şase săptămâni, este o entitate biologic distinctă”, a explicat dr. Osborne.
Studiul s-a axat pe hormonul progesteron şi pe calea sa metabolică ca potenţiali suspecţi în depresia postpartum. Doi steroizi neuroactivi derivaţi din progesteron care par să afecteze riscul de a dezvolta PPD sunt pregnanolona şi izoallopregnanolona.
Pregnanolona acţionează asupra receptorului GABA-A pentru a oferi efecte calmante şi a reduce stresul. În schimb, izoallopregnanolona interacţionează cu receptorul GABA-A pentru a creşte stresul.
Studiul a stabilit că, în al treilea trimestru, femeile care au dezvoltat PPD au avut un raport pregnanolonă/progesteron mai scăzut şi un raport izoallopregnanolonă/pregnanolonă mai ridicat în comparaţie cu cele care nu au dezvoltat depresie. Nivelurile ridicate de progesteron la sfârşitul sarcinii au fost, de asemenea, asociate cu un risc mai mare de PPD, indicând o scădere a metabolismului progesteronului în produsele sale benefice din aval.
„Dacă am fi capabili să reproducem aceste rezultate, atunci acest lucru ar putea deveni în mod rezonabil un test clinic care ar putea estima dezvoltarea afecţiunii”, a precizat dr. Osborne.
Deşi nu este clar de ce unele femei dezvoltă PPD, aceste rezultate sugerează că ar putea exista un dezechilibru în metabolismul progesteronului. Atunci când femeile au avut o cantitate prea mare de progesteron, fie la metabolizarea preferenţială a izoallopregnanolonei în locul metaboliţilor pozitivi, femeile respective au fost de patru ori mai susceptibile de a dezvolta PPD.
Acest lucru ar putea fi legat de activitatea a două enzime (3α-HSD şi 3β-HSD) care ajută la transformarea progesteronului în pregnanolonă şi izoallopregnanolonă.
Către un tratament preventiv
În prezent, două tratamente noi, brexanolona şi zuranolona, pot fi prescrise femeilor diagnosticate cu PPD. Rezultatele studiului deschid calea către un potenţial tratament preventiv pentru femeile însărcinate ale căror analize de sânge relevă niveluri de steroizi neuroactivi asociate cu un risc crescut de depresie postpartum.
„Nu ştim dacă aceste medicamente ar funcţiona ca o măsură de prevenţie pentru femeile expuse riscului de a dezvolta depresie postpartum, dar, pe baza constatărilor noastre, ele au potenţialul de a preveni dezvoltarea depresiei postpartum”, a indicat dr. Osborne.
Cercetătorii intenţionează să reproducă descoperirile într-un grup mai mare şi mai divers de paciente. În plus, echipa de cercetare va determina ce se întâmplă în calea metabolică a progesteronului înainte de apariţia depresiei postpartum prin măsurarea directă a nivelurilor celor două enzime care transformă progesteronul în metaboliţii săi.
