Experţii în oftalmologie investighează modul în care laptele matern uman poate ajuta la vindecarea rănilor oculare. Timp de secole au existat experienţe anecdotice despre mame care tratau ochii copiilor lor cu lapte matern. Acum, cercetătorii din domeniul oftalmologiei de la Universitatea din Colorado (CU) cercetează ştiinţa din spatele acestei practici.
Cercetările de laborator continuă să demonstreze că laptele matern uman pare să conţină proprietăţi de vindecare utile pentru tratarea rănilor corneene, deşi încă nu se ştie exact de ce.
Studii recente, publicate de cercetători specialişti în oftalmologie de la facultatea de medicină a CU au constatat că laptele matern uman utilizat pe leziuni ale corneei în modelele animale a indicat o reepitelizare crescută, o parte a procesului de vindecare a rănilor, în comparaţie cu o soluţie salină şi un medicament prescris.
„În 2016, am constatat că laptele matern uman părea să îmbunătăţească vindecarea corneei, dar nu aveam nicio perspectivă mecanică în acest sens”, spune Mark Petrash, profesor emerit de oftalmologie, care şi-a petrecut cariera studiind terapiile pentru afecţiunile oculare.
Cercetarea, condusă de dr. Sarah Pimple, care a absolvit recent facultatea de medicină a CU, şi prof. Michelle Pedler, specialist principal în serviciilor de cercetare din cadrul departamentului de oftalmologie, a măsurat un marker al proliferării celulare numit Ki67, o proteină care este produsă în celulele care se divid activ. Cercetătorii au constatat că ochii cu leziuni, trataţi cu lapte matern uman, aveau niveluri mai ridicate de Ki67.
Recuperarea rapidă este cheie în acest tip de leziuni oculare, deoarece previne infecţia care poate provoca daune suplimentare ochiului. „Cu cât o rană se poate vindeca mai repede, cu atât mai bine”, spune prof. Petrash. „Laptele matern uman pare să stimuleze acest proces”.
Nu este clar ce ingrediente din laptele matern ar putea contribui la recuperarea rapidă, dar dr. Emily McCourt, conf. univ. dr. şi profesor de oftalmologie la facultatea de medicină a CU, a menţionat că, în urmă cu câţiva ani, mama unui tânăr pacient i-a destăinuit medicului, că în loc să folosească un unguent prescris pentru a trata arsurile chimice a corneei copilului ei, ea şi-a folosit laptele matern.
Medicul crede că este posibil ca laptele matern să aibă proprietăţi similare cu serurile pentru ochi, picături personalizate realizate din sângele pacientului pentru tratarea celor care suferă de afecţiuni ale suprafeţei oculare.
Serul pentru ochi este un medicament obţinut prin centrifugarea propriului sânge al unui pacient pentru a separa serul, care este apoi sterilizat şi îmbuteliat.
Serul conţine componente, inclusiv proteine şi factori de creştere, care sunt similare cu lacrimile naturale, făcându-l un tratament eficient pentru unii pacienţi cu ochi uscat sever şi boli oculare inflamatorii.
Specialiştii speră că s-ar putea crea un medicament din laptele matern, care poate fi apoi îmbuteliat şi transformat într-o soluţie de picături pentru ochi, la fel ca picăturile serice oftalmice.
Specialiştii spun că cercetările sunt promiţătoare în acest sens şi oferă o bază solidă pentru a studia în continuare laptel matern uman pentru rănilee cornee, adaugând o anumită validitate dovezilor anecdotice, transmise din generaţie în generaţie timp de mii de ani referitoare la puterea de vindecare a laptelui matern.
Astfel de experienţe anecdotice nu sunt singulare
Egiptenii antici numeau laptele matern „nectarul zeilor”. Culturile greacă şi romană au adoptat apoi practici similare, iar poveştile din Anglia secolului al XVIII-lea susţin că laptele matern a salvat vieţi.
Cercetările conduse în prezent de CU este începutul asupra unei înţelegeri mult mai profunde.
„Ceea ce am observat este vârful aisbergului”, spune prof. Petrash. „Laptele matern în sine este foarte complicat. Există zaharuri, carbohidraţi, lactoză. Există o mulţime de proteine care au factori de creştere umană şi diferite tipuri de proprietăţi biologice. Ar fi foarte bine să ştim ce anume are laptele matern care îl face atât de promiţător din punct de vedere terapeutic”
Dr. McCourt îi sfătuieşte pe părinţi să apeleze întotdeauna la un profesionist medical atunci când un copil are o leziune oculară, dar speră ca într-o zi să existe opţiuni suplimentare de tratament datorită acestor cercetări asupra laptelui matern uman.
„Cercetările noastre susţin ideea că femeile ştiu de foarte mult timp că laptele matern are potenţiale proprietăţi vindecătoare şi poate fi benefic în multe feluri. Suntem din ce în ce mai aproape de a înţelege de ce”, spune medicul.