160 de copii din România care au COVID-19 sunt internați în spitale

160 de copii din România care au COVID-19 sunt internați în spitale
septembrie 13 15:53 2021 Timp citire articol: 2 minut(e)

Până acum în România au fost confirmate 1.122.653 de persoane infectate cu noul coronavirus. Peste 35.000 de români diagnosticați cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.849 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Printre românii internați în spitale cu COVID-19 sunt și copii, 10 dintre ei în secțiile ATI.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 160 de copii din România care au COVID-19 sunt internați în spitale, 152 fiind internați în secții și 10 în secțiile ATI. Valul 4 al pandemiei de COVID-19 a fost numit de unii experți ,,Valul copiilor”, iar în perioada imediat următoare, având în vedere că au început școlile  se așteaptă creșterea numărului de cazuri la copii și tineri.

În prezent în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.288. Dintre acestea, 633 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.278.258 de teste RT-PCR și 2.711.582 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.126 de teste RT-PCR (2.701 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.425 la cerere) și 15.906 teste rapide antigenice. Rata de pozitivare este de 8,3 fiind cea mai mare din valul 4 al pandemiei de COVID-19 în România.

În ceea ce privește numărul deceselor, au fost raportate de către INSP în ulimele 24 de ore 46 de decese (28 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare,  Sibiu, Teleorman, Timiș și Vaslui.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Pe teritoriul României, 17.693 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.683 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.571 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 236 de persoane.

 

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu