Acizii grași omega-3 asociați cu progresia mai lentă a unei boli neuordegenerative
Consumul de acizi grași omega-3, în special acidul alfa-linolenic (AAL), un nutrient care se găsește în alimente precum semințele de in, nucile și uleiurile de chia, canola și soia, ar putea ajuta la încetinirea progresiei bolii la pacienții cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), potrivit unui nou studiu condus de facultatea de sănătate publică a universității Harvard.
Descoperirile anterioare ale grupului de cercetare au arătat că o dietă bogată în AAL și creșterea nivelului de sânge al acestui acid gras poate scădea riscul de a dezvolta SLA.
În acest studiu, publicat miercuri, în revista Neurology, cercetătorii au constatat că, în rândul persoanelor care trăiesc cu SLA, nivelurile mai ridicate de ALA în sânge au fost, de asemenea, asociate cu o progresie mai lentă a bolii și un risc mai mic de deces în perioada de studiu.
„Aceste constatări, împreună cu cercetările noastre anterioare, sugerează că acest acid gras ar putea avea efecte neuroprotectoare de care ar putea beneficia persoanele cu SLA”, a declarat autorul principal Kjetil Bjornevik, profesor asistent de epidemiologie și nutriție.
Cercetătorii au efectuat un studiu clinic în rândul a 449 de persoane care trăiesc cu SLA.
În cadrul acestui studiu, au fost testate severitatea simptomelor participanților și evoluția bolii, și au fost acordate scoruri de la 0 la 40, valorilemai mari indicând simptome mai puțin severe ale bolii.
Echipa a măsurat nivelurile de acizi grași omega-3 din sângele participanților și au plasat participanții în patru grupuri, de la cel mai ridicat la cel mai scăzut nivel.
După 18 luni au evaluat din nou starea participanților pentru a evalua funcționalitatea fizică și supraviețuirea grupurilor, conform studiului clinic.
Aceștia au descoperit că ALA a prezentat cele mai multe beneficii dintre toți acizii grași omega-3, fiind cel mai puternic legat de un declin mai lent și de scăderea riscului de deces.
Dintre cei 126 de participanți care au murit în termen de 18 luni de la începerea studiului, 33% au aparținut grupului cu cele mai scăzute niveluri de ALA, în timp ce 19% au aparținut grupului cu cele mai ridicate niveluri de ALA.
Ajustând factori de risc precum vârsta, sexul, etnia, Indicele de Masă Corporală, durata simptomelor și istoricul familial de SLA, cercetătorii au calculat că participanții cu cele mai ridicate niveluri de ALA au avut un risc de deces cu 50% mai mic în perioada studiului, în comparație cu participanții cu cele mai scăzute niveluri.
Doi acizi grași suplimentari au fost, de asemenea, asociați cu reduceri ale riscului de deces în timpul perioadei de studiu: acidul eicosapentaenoic, un alt acid gras omega-3 care se găsește în peștele gras și în uleiul de pește, și acidul linoleic, un acid gras omega-6 care se găsește în uleiurile vegetale, nuci și semințe.
„Legătura pe care studiul nostru a găsit-o între alimentație și SLA este intrigantă”, a declarat autorul principal Alberto Ascherio, profesor de epidemiologie și nutriție.
În continuare echipa și-a propus un studiu randomizat cu scopul de a determina dacă ALA are și alte beneficii în cazul persoanelor cu SLA.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.