A fost promulgată legea prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului

A fost promulgată legea prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului
noiembrie 02 18:01 2022
Articol scris de:
Timp citire articol: 5 minut(e)

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, decretul pentru promulgarea legii prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului.

Potrivit legii, planul se implementează pentru perioada 2023 – 2030 şi reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional, informează Agerpres.

Documentul se actualizează în funcţie de rezultatele obţinute şi în acord cu direcţiile strategice din domeniul prevenirii şi combaterii cancerului stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la nivelul Uniunii Europene.

Actul normativ prevede că toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul garantat de stat la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, cum sunt: servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative, servicii de psiho-oncologie, onconutriţie şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.

„Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, este responsabil de planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea cancerului. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Finanţelor sunt responsabile de îndeplinirea măsurilor din plan”, stabileşte legea.

Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România este finanţat în principal de către Ministerul Sănătăţii, de la bugetul de stat. Suma aprobată anual pentru finanţarea planului naţional reprezintă cel puţin 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de sănătate la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, stipulează legea.

Actul normativ mai prevede că Ministerul Finanţelor creează şi finanţează un fond de inovaţie în sănătate prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Planul Național de Combatere a Cancerului a fost lansat oficial de către Administrația Prezidențială în 19 ianuarie. Planul vizează încurajarea și finanțarea suplimentară a investigațiilor medicale, care să depisteze primele semne de boală și să ducă la  diagnostic precoce și tratament eficient.

PRINCIPALELE PREVEDERI ALE PLANULUI

Obiectivul principal al Planului Național de Combatere a Cancerului este realizarea unui traseu bine stabilit și standardizat al pacientului între diversele paliere de îngrijiri, pentru o abordare multidisciplinară și integrată a cancerului.

Pentru ca acest obiectiv să fie atins, experții au stabilit mai multe ținte specifice. Una dintre principalele ținte este crearea unui fond de inovație în sănătate.

„Acest fond este veriga lipsă a sistemului de compensare din România. Fondul poate oferi pacienților acces la cele mai noi terapii, pentru afecțiuni fără alternativă terapeutică modernă și eficientă, după ce acestea au primit aprobarea de la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și până la includerea în rambursare”, se menționează în document.

În alte țări europene – precum Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia Spania sau Ungaria -, autoritățile oferă o șansă pacienților să obțină acces timpuriu la medicamentele inovatoare aprobate de EMA, înainte ca aceste produse să obțină decizia locală de evaluare, pentru introducerea în sistemul de rambursare.

Un alt obiectiv important este crearea unui Registru Național de Cancer funcțional până cel târziu în 2024, realizarea unui traseu standardizat pentru pacient, elaborat de Ministerul Sănătății, în termen de 90 zile de la aprobarea Planului Național de Combatere a Cancerului și introducerea unui termen de 60 zile de la suspiciune până la inițierea tratamentului (perioadă în care se va face bilanțul pacientului, adică stadializare și evaluare status biologic).

Planul mai prevede standardizarea acordării consilierii specifice pacientului oncologic, atât din punct de vedere al unui plan general de alimentație, cât și din punct de vedere psihologic, integrarea centrelor naționale de cancer în rețelele europene.

Alte obiective vizate sunt cuantificarea exactă a celor mai frecvenți factori de risc și favorizanți asociați cu apariția cancerelor, elaborarea unui mod de lucru standardizat al tumor board și al documentației doveditoare și creșterea accesului la serviciile de îngrijiri paliative pentru pacientul oncologic.

O altă țintă vizată prin acest plan național este dezvoltarea de soluţii concrete care ar putea îmbunătăţi interacţiunea între centrele sistemului naţional de sănătate, inclusiv prin posibile facilităţi de conectare în reţea.

Îndeplinirea tuturor obiectivelor şi a măsurilor cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului constituie o obligaţie a tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul aprobă prin hotărâre normele de aplicare şi de implementare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, elaborate de Ministerul Sănătăţii împreună cu fiecare minister care are reţea medicală.

Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu