Adela Cojan, președintele CNAS: Programul de diabet trebuie reformat
Consumul de medicamente pentru diabet în acest an a ajuns la 700 de milioane lei, iar până la finele lui 2020 președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate estimează că va ajunge la 1, 4 miliarde de lei. În schimb, numărul internărilor în cazul pacienților cu diabet zaharat a scăzut drastic în România, a precizat conf.univ. dr. Adela Cojan, președintele CNAS, în cadrul evenimentului Diabet 360, prima dezbatere online din seria conferințelor 360 APT, organizată de redacția 360medical.ro.
În 2018, consumul medicamentelor pentru diabet a fost de 1,1 miliarde lei, în 2019 a crescut la 1,3 miliarde de lei. ,,Am observat adresabilitate mai scăzută în perioada de pandemie la nivelul serviciilor spitalicești, însă o adresabilitate mult mai crescută în ambulatoriile de specialitate clinică. Dacă anul trecut s-au înregistrat peste 10.000 de cazuri externate în diabetul zaharat, în trimestrul doi al acestui an au fost doar 2713 cazuri spitalizate. Asta demonstrează că anul trecut am înregistrat un număr mare de internări evitabile sau poate anul acesta a fost o reținere din partea pacienților diabetici, având în vedere impactul catastrofal pe care-l are diabetul zaharat în cazul în care persoana respectivă se infectează cu noul coronavirus”, a precizat Adela Cojan, președintele CNAS.
O atenție deosebită trebuie alocată prevenției diabetului zaharat și complicațiilor acestei boli, mai ales în contextul actual al pandemiei de COVID-19, diabetul fiind una dintre afecțiunile la risc de infecție cu SRAS-COV-2 și de forme complicate de COVID-19. În acest moment, 11% din populația țării noastre se confruntă cu diabetul zaharat.
,,O prevenție eficientă ne ajută să tratăm mult mai ușor afecțiunea, însă de multe ori este depistată în stadii avansate, când poate și eficacitatea tratamentului este mai redusă. Prevenția și monitorizarea eficientă și atentă a cazurilor de diabet zaharat în ambulatoriu sau spitalizările de zi pot reduce complicațiile. Noi am încercat să includem în lista medicamentelor gratuite și compensate decontate din FNUASS aproape toată paleta de scheme terapeutice necesare în diabetul zaharat, atât pentru cel de tip 1 cât și pentru cel de tip 2”, a mai spus președintele CNAS.
Dacă pentru copiii cu diabet zaharat de tip 1 este asigurat accesul la senzorii de monitorizare continuă a glicemiei precum și la pompele de insulină, pentru diabetul de tip 2 este nevoie de o altă abordare. Dr. Cojan a declarat că încearcă să introducă în exercițiul financiar următor pe lista de compensate și gratuite și senzorii de monitorizare continuă pentru adulți. Referitor la programul actual de diabet, președintele CNAS crede că este necesară o reformare a acestuia în termeni de eficiență și eficacitate.
,,Trebuie din temelii reformat întreg sistemul sanitar, pentru că am pierdut ce aveam mai bun. Prevenția la noi totuși mergea înainte de-a intra pe acest sistem de plată per serviciu. Prevenția însă a avut de suferit, pentru că pentru dvs, medicii clinicieni nu e atât de prietenoasă, fiindcă rezultatele nu sunt atît de spectaculoase. Rezultatele unui program coerent de prevenție în ceea ce privește diabetul zaharat se pot vedea după cel puțin 5-10 ani de la implementarea lui continuă și consecventă”, a afirmat conf.univ.dr. Adela Cojan în cadrul dezbaterii Diabet360.
De ce nu se gasesc medicamentele ptr diabetici ?Suntem obligați să cumpărăm de pe internet ,e foarte rau ce se intampla!