Agenţia Europeană a Medicamentului avertizează că mutarea sediului de la Londra la Amsterdam va întârzia unele proceduri

Agenţia Europeană a Medicamentului avertizează că mutarea sediului de la Londra la Amsterdam va întârzia unele proceduri

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a avertizat că mutarea sediului său de la Londra la Amsterdam va produce întârzieri ale activităţii, astfel că a decis să extindă termenele pentru eliberarea certificatului produsului farmaceutic (CPF) în periooada ianuarie-martie 2019.

Astfel, din cauza mutării sediului şi a creşterii numărului cererilor, în primele trei luni ale anului viitor, termenul pentru eliberarea CPF va creşte la la 10 zile lucrătoare, cât este în prezent, până la 30 de zile lucrătoare, a precizat agenţia. 

De altfel, imprimarea şi expedierea certificatelor vor înceta temporar la 25 februarie 2019, urmând să fie reluate la 14 martie 2019. Totuşi, în toată această perioadă, cererile solicitanţilor vor fi în continuare primite şi procesate.

CPF-urile sunt emise de EMA, în numele Comisiei Europene, pentru a confirma autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentelor autorizate centralizat la nivelul Uniunii Europene.

viewscnt