Agenţia Naţională de Transplant încearcă “resuscitarea” activităţii de transplant în România, în condițiile în care anul acesta s-au înregistrat doar 44 de donatori de organe

Agenţia Naţională de Transplant încearcă “resuscitarea” activităţii de transplant în România, în condițiile în care anul acesta s-au înregistrat doar 44 de donatori de organe
octombrie 29 10:13 2018 Timp citire articol: 3 minut(e)

Autoritățile din România încearcă identificarea unor soluţii pentru “resuscitarea” activităţii de transplant, care este foarte scăzută în condițiile în care în acest an s-au înregistrat doar 44 de donatori de organe, a declarat directorul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Anca Baculea, citată de Agerpres.

Declarația a fost făcută la Reuniunea naţională a coordonatorilor de transplant, care a avut loc la finalul săptămânii trecute la Cluj. La reuniune au participat coordonatorii intraspitaliceşti de transplant şi coordonatorii regionali din toată ţara.

“În momentul de faţă, activitatea de transplant s-a redus ca număr, atât al pacienţilor transplantaţi, cât şi al identificării donatorilor în moarte cerebrală. Având aceste probleme, încercăm să identificăm soluţii care să ne ajute să creştem activitatea de transplant în România”, a spus Baculea.

Potrivit directorului ANT, în acest an s-au înregistrat doar 44 de donatori în moarte cerebrală, faţă de 130 în 2016.

“Este o altă problemă la noi în ţară – acordul pentru prelevarea de organe. De foarte multe ori familia nu este de acord. (…) Spania este campioană şi acolo discutăm de foarte mulţi donatori în moarte cerebrală, dar acolo e acordul prezumat, adică pacientului care este în moarte cerebrală automat i se prelevează organele”, a precizat Baculea.

Directorul ANT consideră că în România nu se poate discuta încă despre acordul prezumat, din cauza mentalității populației.

„Dar oricum este foarte importantă o campanie în media de informare a cetăţenilor, să ştie că pot sprijini. Este foarte important ca societatea civilă să înţeleagă ce rol imens are pentru a avea această activitate de transplant şi a fi în regulă şi la noi în ţară”, a completat Anca Baculea.

O altă problemă o constituie lipsa de motivare a celor care se pot implica în activitatea de transplant.

“Ne-am întâlnit să vedem care sunt cauzele, piedicile. Foarte mulţi se plâng că nu este un cadru legislativ coerent, nu sunt încadraţi, nu au contract de muncă bine definit, practic ei nu au motivare şi cadru legislativ care să le permită să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii”, a menționat Baculea.

Potrivit directorului ANT, agenția înregistrează o lipsă de personal suficient, în condițiile în care în prezent există şase coordonatori regionali angajaţi cu jumătate de normă.

Ministrul Sănătăţii a schimbat, la începutul lunii iulie, conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant, Anca Baculea fiind numită în funcţia de director executiv.

Anunțul vine pe fondul crizei de donatori de organe înregistrată în ultimii ani.

Potrivit Ministerului Sănătății, care a realizat proiectul unei noi legi a transplantului, România se confruntă cu o scădere a numărului de donatori de organe.

Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 și 65 în 2017.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu