Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi, singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român, a încheiat primul trimestru din acest an cu venituri din vânzări de 73,6 milioane lei (15 milioane euro), în creştere cu 13% faţă de primul trimestru din 2019, şi un profit net de 4,08 milioane lei, mai mare cu 25%, arată raportul financiar preliminar transmis acţionarilor companiei.
În primul trimestru din 2019, compania a înregistrat venituri din vânzări de 65,1 milioane lei şi un profit net de 3,27 milioane lei. Compania a avut în primul trimestru un număr mediu de 1.415 salariaţi, identic cu cel din anul precedent.
Creşterea veniturilor "a fost determinată de avansul cu 48,7% al veniturilor din vânzări pe piaţa din România", care a compensat scăderea temporară livrărilor la export, pe fondul pandemiei de coronavirus.
"Pe fondul crizei mondiale de răspândire a virusului SARS-CoV-2, activitatea de comerţ internaţional a fost puternic impactată în această perioadă. Măsurile de restricţionare a exportului impuse prin Ordonanţele Militare, documentarea suplimentară solicitată de Ministerul Sănătăţii pentru aprobarea derulării operaţiunilor de export, perturbarea calităţii canalelor tradiţionale de transport, limitarea sau sistarea activităţilor de producţie a unor furnizori din zonele afectate (China, Italia, Franţa, India) au avut ca rezultat o performanţă mai redusă a activităţii de export pentru categoria produselor finite (medicamente) faţă de nivelul planificat, dar şi faţă de perioada similară a anului 2019", precizează compania, în raport.
Pe plan extern, Antibiotice Iaşi este lider mondial de peste 5 ani pe segmentul medicamentului Nistatina, un antifungic pentru tratarea infecţiilor determinate de ciuperca Candida albicans la nivelul tractului digestiv.
În primul trimestru din 2020, exportul de Nistatină nu a fost afectat de pandemia generată de Covid-19.
"Fiind o substanţă activă şi nu un medicament, restricţiile legislative nu au limitat livrările către partenerii internaţionali. Vânzările de Nistatină au înregistrat o creştere cu 13% faţă de nivelul planificat şi cu 27% faţă de trimestrul I 2019, atingând o valoare de aproximativ 18 milioane lei", a precizat compania.
Pe piaţa din România, Antibiotice Iaşi a fost în primul trimestru pe locul al 21-lea după valoarea vânzărilor, cu o cotă de piaţă de 1,83%, şi pe locul 8 pe segmentul medicamentelor generice şi OTC, cu o cotă de piaţă de 3,91%, potrivit datelor prezentate de companie.
Compania Antibiotice Iaşi este controlată de statul român, prin Ministerul Sănătăţii, care deţine 53% din acţiuni, alt acţionar important fiind SIF Oltenia (18,9%).
Producătorul de medicamente este listat la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 362,5 milioane lei (75 milioane euro), calculată la ultimul preţ de închidere a şedinţei bursiere.