Aproape 14.000 de români imunizați cu a treia doză de vaccin în doar câteva ore

Aproape 14.000 de români imunizați cu a treia doză de vaccin în doar câteva ore
septembrie 28 14:37 2021 Timp citire articol: 1 minut(e)

Aproape 14.000 de persoane din România au fost imunizate cu a treia doză de vaccin împotriva Covid-19 în doar câteva ore, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare împotriva covid-19, dr. Valeriu Gheorghiță.

Marți, 28 septembrie, a demarat administrarea dozei a treia de vaccin anti-covid-19 pentru persoanele care au finalizat schema completă de vaccinare în urmă cu cel puțin 6 luni.

“Până la ora 12.00, 13.963 de persoane au fost vaccinate cu doza de rapel. Vrem să avem o rată cât mai mare de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă.

Administrea dozei de suprarapel se realizează doar cu cele două vaccinuri dezvoltate pe baza tehnologiei ARN mesager – Pfizer/BioNTech și Moderna -, indiferent de serul administrat în schema inițială de imunizare.

Persoanele eligibile sunt cele imunizate cu vaccinurile Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca. Pentru persoanele imunizate cu serul Johnson & Johnson, care se administrează cu o singură doză, se aștepată date suplimentare privind doza de suprarapel.

Pentru persoanele care au primit o singură doză de vaccin AstraZeneca și nu s-au mai prezentat la rapel, autoritățile din România vor lua o decizie în această săptămână.

 

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu