Pe 14 septembrie, de Ziua Mondială a Eczemei Atopice, redacţia 360medical.ro organizează dezbaterea online Dermatitis 360, la care vor participa speakeri care activează în dermatologie şi alergologie, experţi în sănătate publică, reprezentanţi ai autorităţilor şi ai asociaţiilor de pacienţi. Despre impactul dermatitei atopice asupra pacienţilor, despre problemele cu care se confruntă românii cu această afecţiune va vorbi Bianca Bătuşariu, pacientă cu dermatită atopică care şi-a învins ruşinea şi a luptat cu boala şi care acum lucrează ca asistentă medicală la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) din Zărneşti.
Ziua de conştientizare privind dermatita atopică a fost lansată în 2018 de către GlobalSkin şi Federaţia Europeană a Asociaţiilor Pacienţilor cu Alergii şi Boli ale Căilor Aeriene (EFA) pentru a atrage atenţia asupra bolii la nivel global.
Anul acesta una din temele dezbătute în această zi la nivel mondial este legată de cele cinci poveri majore ale bolii: povara durerii fizice extreme şi a mâncărimii, povara pentru familii şi îngrijitorii persoanelor cu dermatită atopică, povara pentru finanţe, povara pentru sănătatea mintală şi povara gestionării zilnice.
Despre aceste aspecte vom discuta cu speakerii prezenţi la dezbaterea online Dermatitis360, un eveniment din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii.
Bianca Bătuşariu a confirmat participarea la evenimentul online şi va fi prezentă în dublă calitate, de pacientă cu dermatită atopică, dar şi de cadru medical. Asistenta medicală a fost diagnosticată cu dermatita atopică la vârsta de 4 ani şi s-a confruntat perioade îndelungate cu prurit, senzaţie de arsură a pielii, nopţi nedormite.
,,Am avut noroc că am ajuns la Bucureşti la dna dr. Carmen Curea. Această boală este o luptă cu psihicul, tocmai de aceea sunt bucuroasă să împărtăşesc din experienţa mea şi altor pacienţi cu aceeaşi problemă ca să ştie cu să gestioneze dermatita atopică”, a declarat pentru 360medical.ro Bianca Bătuşariu.
Pacienta a reuşit să treacă peste toate provocările bolii, a devenit asistentă medicală, a reuşit să-şi întemeieze o familie, fiind mămica a doi copii şi chiar să lucreze cu publicul, învingând stigma societăţii.
Manifestarea Dermatitis 360 are loc miercuri, 14 septembrie, începând cu orele 18. Va fi transmisă live pe site-ul 360medical.ro, pe Youtube şi pe Facebook, iar dacă aveţi întrebări pentru Bianca Bătuşariu sau ceilalţi invitaţi, le puteţi pune sub formă de comentarii sau mesaje pe pagina de facebook 360medical.ro în timpul dezbaterii.
În prezent, peste 230 milioane de oameni din lumea întreagă suferă de dermatita atopică. Dintre aceştia 10-15% sunt copii, iar 3-5% adulţi.