UPDATE: Autoritățile nu vor declara epidemie de gripă pentru a nu introduce restricții. Vârful sezonului gripal, între 15 ianuarie și 10 februarie

UPDATE: Autoritățile nu vor declara epidemie de gripă pentru a nu introduce restricții. Vârful sezonului gripal, între 15 ianuarie și 10 februarie
ianuarie 05 15:24 2023
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Autoritățile sanitare nu au declarat în mod oficial epidemie de gripă în România, deși condițiile legale au fost îndeplinite, fiind înregistrate trei săptămâni la rând de creștere accelerată a numărului de cazuri de infecții respiratorii acute. Ministrul Sănătății a explicat că noua legislație valabilă din 2020 presupune introducerea de restricții în cazul declarării unei epidemii, însă situația reală nu impune acest lucru. În schimb, autoritățile urmează să introducă o stare de alertă epidemică. 

Sezonul gripal a început în acest an cu câteva săptămâni mai devreme decât în precedentele sezoane gripale.

De altfel, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) estimează că vârful sezonului gripal va fi atins între 15 ianuarie și 10 februarie 2023, potrivit datelor prezentate de ministrul Sănătății.

“Există o lege adoptată în timpul pandemiei, legea 136/2020, iar această lege generează automat, prin emiterea unui ordin de ministru, anumite restricții”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.

Legea 136/2020 prevede instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. Legea prevede că, în situații de risc epidemiologic și biologic, care includ inclusiv “epidemie declarată prin ordin al ministrului sănătății”, se instituie măsuri de carantină și izolare pentru persoanele infectate sau pentru cele care au intrat în contact direct cu persoane infectate.

“Nu vreau să ne reîntoarcem la discuții legate de carantină și izolare. Prefer recomandări, nu restricții”, a completat ministrul.

În săptămâna 52 (26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023), rata testelor pozitive pentru gripă a fost de 37%, cea mai mare din acest sezon gripal.

Astfel, datele epidemiologice ar permite declararea epidemiei de gripă printr-un ordin de ministru, însă acest lucru presupune introducerea de noi restricții, potrivit legii din 2020.

În schimb, va fi declarată o stare de alertă epidemică.

“O să emit o instrucțiune, legea 95/2006 îmi permite acest lucru, (…) cu o stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar punea într-o situație în care (…) “

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu