Bugetul FNUASS a crescut cu 17% în 2019 până la un nivel-record de 41,8 miliarde lei, dar a terminat anul cu un deficit istoric

Bugetul FNUASS a crescut cu 17% în 2019 până la un nivel-record de 41,8 miliarde lei, dar a terminat anul cu un deficit istoric

Bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), care asigură finanţarea programelor de sănătate din România, a crescut cu 17,3% în 2019 faţă de anul precedent, până la un nivel-record de 41,8 miliarde lei (8,8 miliarde euro), însă a avut un deficit istoric care a fost acoperit din subvenţii de la bugetul de stat, arată calculele 360medical.ro pe baza execuţiei bugetare publicate de Ministerul Finanţelor.

Bugetul aprobat iniţial al FNUASS pe 2019 prevedea o creştere mai mică, de doar 9%, la 37,8 miliarde lei (circa 8 miliarde euro).

În 2018, bugetul FNUASS a fost de 35,65 miliarde lei (circa 7,7 miliarde euro), iar deficitul – diferenţa dintre încasările din contribuţii sociale de sănătate şi alte surse (în principal taxa clawback) - acoperit prin subvenţii de la bugetul de stat a fost de 2,04 miliarde lei.

Situaţia s-a înrăutăţit semnificativ în 2019, când deficitul FNUASS a urcat la 5,69 miliarde lei, nivel acoperit din subvenţii. Evoluţia a venit ca urmare a creşterii cheltuielilor curente cu 20% în 2019, rată mult mai mare decât cea a creşterii veniturilor curente (care exclud subvenţiile), de 7,4%.

Fondul a fost alimentat în 2019 în principal din contribuţiile de asigurări de sănătate plătite de asiguraţi şi angajatori, în valoare totală de 32,28 miliarde lei, în creştere cu 4,8% faţă de 2018.

De asemenea, venituri de 3,79 miliarde lei au provenit din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii (în principal taxa clawback), în creştere cu 36,5% faţă de anul anterior.

CNAS estima iniţial încasări totale de 3,34 miliarde lei din taxa clawback în 2019, însă execuţia finală a relevat venituri mai mari.

FNUASS  este alimentat în principal din contribuţiile de asigurări de sănătate ale angajaţilor din România şi asigură finanţarea programele de sănătate din România.

Pentru 2020, bugetul elaborat de guvern prevede o diminuare uşoară a bugetului FNUASS faţă de nivelul din 2019, cu 760 milioane lei până la 41,041 miliarde lei.

viewscnt