O femeie din zece aflate la vârstă reproductivă din lumea întreagă suferă de endometrioză, iar unele dintre ele ajung să fie operate şi de două-trei ori într-un an. În România, potrivit Asociaţiei Eu şi Endometrioza, peste 500.000 de femei se confruntă cu această boală căreia i se mai spune în anumite ţări cancerul care nu ucide. ,,1% din cazurile de endometrioză evoluează în cancer borderline, cancer ovarian sau cancer de colon. Atrag atenţia acestui aspect deoarece acest procent, de 1% este datorat, de regulă, neglijenţei”, a semnalat la cea de-a treia ediţie a dezbaterii Cancer Survivor 360 Clarisa Iordache, fondatoarea Asociaţiei Eu şi Endometrioza şi preşedintele Asociaţiei.
Printre asociaţiile de pacienţi şi supravieţuitori de cancer prezenţi în calitate de speakeri la evenimentul de la Palatul Parlamentului, dedicat Zilei Supravieţuitorilor de Cancer, organizat pe 6 iunie 2023, s-a aflat şi Clarisa Iordache, fondatoarea Asociaţiei Eu şi Endometrioza, care a avut un discurs emoţionant prin care şi-a arătat susţinerea faţă de pacienţii care suferă de cancer, precum şi faţă de supravieţuitorii cancerului.
,,Personal mi-am ales ca misiune să fiu vocea pacientelor cu endometrioză. Astăzi vorbesc pentru ele, pentru cele 500.000 de femei din România care suferă de endometrioză dar, mai ales, pentru acelea dintre ele care au şi diagnosticul de cancer. Ei bine, da, aşa cum arată statisticile medicale, endometrioza evoluează uneori în cancer din cauza neglijenţei femeilor care au reţineri în a trata la timp şi cu conştiinciozitate endometrioza, dar şi a neglijenţei medicale rezultată din mult prea precara cunoaştere a endometriozei, întârziind astfel, aplicarea unui diagnostic şi a unui management optimal, corecte”, a precizat Clarisa Iordache.
Preşedinta Asociaţiei Eu şi Endometrioza a spus că de cele mai multe ori româncele cu această afecţiune trăiesc, zi de zi, cu sabia destinului deasupra capului, jonglând printre medici oncologi, ginecologi şi tratamente care încearcă să le menţină pe linia de plutire.
,,Uneori clachează. Uneori renunţă. Dar, de cele mai multe ori… luptă. Cu corpul lor, cu cei care nu le înţeleg, cu cei care nu le ascultă, cu cei care nu cred, cu medicii, cu sistemul. Cu viaţa. Se luptă şi se agaţă clipă de clipă, cu îndârjire, de fiecare speranţă. Întârzierea diagnosticului corect ne poate pune tuturor în pericol viaţa, mai ales că, odată cu el, vine şi lupta pentru supravieţuire”, a atras atenţia Clarisa Iordache.
În România, diagnosticul endometriozei este întârziat cu 9 până la 12 ani, această boală devenind cronică şi nu de puţine ori greu de suportat de paciente, din cauza durerilor şi a hemoragiilor care le împiedică să îşi desfăşoare activitatea optim.
,,Statul român nu oferă în prezent şanse la o viaţă normală pacientelor cu endometrioză, în comparaţie cu alte ţări. În 2019, din iniţiativa ONG-urilor de paciente şi a medicilor, Australia a demarat un Plan Naţional dedicat pacientelor cu endometrioză. În alte ţări precum Noua Zeelandă, Italia, guvernele acordă gratuitate pentru primele două intervenţii chirurgicale şi chiar zile libere plătite în perioada menstruaţiei pacientelor diagnosticate cu endometrioză. Pacientele din România nu beneficiază de niciuna dintre aceste facilităţi”, arăta preşedintele Asociaţiei într-o adresă trimisă luna trecută la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Asociaţia a cerut statului român acordarea de zile libere plătite integral de către angajator persoanelor care suferă de endometrioză. Iniţiativa legislativă a senatoarei Nicoleta Pauliuc de-a recunoaşte concediile medicale ca vechime în muncă pentru supravieţuitorii de cancer, anunţată în cadrul dezbaterii Cancer Survivor 360, a fost salutată de fondatoarea Asociaţiei Eu şi Endometrioza.