Ce măsuri se introduc în sectorul Sănătății în perioada stării de urgență: angajări fără concurs, fără limite de prețuri și cheltuieli pentru achizițiile de medicamente pentru tratamentul Covid-19, plafonarea taxei clawback

Ce măsuri se introduc în sectorul Sănătății în perioada stării de urgență: angajări fără concurs, fără limite de prețuri și cheltuieli pentru achizițiile de medicamente pentru tratamentul Covid-19, plafonarea taxei clawback
martie 16 16:45 2020 Timp citire articol: 6 minut(e)

Decretul semnat de președintele Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgență cuprinde mai multe măsuri importante pentru sistemul de sănătate din România, între care angajarea fără concurs de personal medical, cumpărarea de medicamente necesare pentru tratarea pacienților cu coronavirus la prețuri ce pot depăși nivelul din Canamed sau Catalogul public, realizarea de cheltuieli peste nivelul trimestrial aprobat și plafonarea taxei clawback la nivelul din trimestrul IV al anului trecut. De asemenea, conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță pot fi demiși imediat pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, indiferent de statutul lor.

360medical.ro vă prezintă în continuare lista tuturor măsurilor incluse în decret:

Art. 16 – În structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmaciști, personal de laborator și alte categorii de personal contractual necesare.

Art. 17 – Prelungirea aplicabilității actelor normative, cu valabilitate până la data de 31 martie 2020, privind acordarea serviciilor medicale și medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, programe naționale de sănătate – preventive și curative, pe perioada stării de urgență, cu modificarea prevederilor, în caz de necesitate, după cum urmează:

a) serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS);

b) serviciile medicale și medicamentele pot fi acordate și validate și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate și fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;

c) decontarea pentru unitățile sanitare cu paturi aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, a sumelor contractate și decontate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau bugetul Ministerului Sănătății, indiferent de numărul de cazuri realizate sau după caz la nivelul activității efectiv realizate în condițiile în care acesta depășește nivelul contractat;

d) decontarea serviciilor medicale în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activității efectiv realizate, cu maximum 8 consultații/oră;

e) prescrierea de medicamente de către medicii de familie, inclusiv a medicamentelor restricționate din Lista de medicamente, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru pacienții cronici.

Art. 18 – În cazul achiziției de medicamente de către unitățile sanitare pentru tratarea pacienților cu COVID-19, prețurile medicamentelor pot depăși prețurile maximale aprobate de Ministerul Sănătății.

Art. 19 – Pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendați din funcțiile de conducere conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță, precum și autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcții să fie funcționari publici.

Art. 20 – Pe perioada stării de urgență se pot realiza transferuri între bugetele Ministerului Sănătății și Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (în ambele sensuri) precum și între diferitele linii de buget ale Ministerului Sănătății sau Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate în funcție de necesități.

Art. 21 – Influențele financiare determinate de creșterile salariale pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ teritoriale se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – Titlul VI – Transferuri între unități ale administrației publice.

Art. 22 – Valoarea procentului aferent contribuției clawback pentru trimestrul I al anului 2020 se plafonează la valoarea trimestrului IV al anului 2019.

Art. 23 – Pentru serviciile medicale, medicamente, investigații paraclinice acordate în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

Art. 24 – Decontarea concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină pentru COVID-19 va fi realizată cu prioritate prin asigurarea de sume suplimentare în bugetul FNUASS la nivelul necesar.

Art. 25 – Pe perioada stării de urgență, modificările de structură din cadrul unităților sanitare se vor aviza de către direcțiile de sănătate publică locale în funcție de necesități.

Art. 26 – Pe perioada stării de urgență, prin ordin al ministrului sănătății se pot introduce noi programe de sănătate și servicii medicale destinate prevenirii și combaterii COVID-19.

Art. 27 – Se autorizează prescripțiile de tratamente „off–label” în cazul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt avizate de către comisia de politică a medicamentului din cadrul unității sanitare respective.

Art. 28 – (1) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către direcțiile de sănătate publică de materiale necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către direcțiile de sănătate publică prin procedură de achiziție directă.

(2) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către unitățile sanitare de materiale și medicamente necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către unitățile sanitare prin procedură de achiziție directă.

(3) Ministerele cu sistem de sănătate propriu pot face achiziții directe pentru unitățile sanitare proprii atât din bugetele ministerelor de resort cât si din cele ale unităților sanitare.

Art. 29 – (1) Prin ordin al ministrului sănătății se stabilesc măsurile de sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

(2) Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autoritățile administrației publice locale.

(3) Cheltuielile necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și bugetele locale.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

1 Comentariu

Adaugă un comentariu