Ce se știe despre virusul Oropouche care a făcut primele decese la nivel global

Ce se știe despre virusul Oropouche care a făcut primele decese la nivel global
iulie 27 10:01 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 5 minut(e)

În Brazilia au fost înregistrate primele decese din lume, cauzate de virusul Oropouche, o boală puțin cunoscută care se răspândește prin înțepăturile unor musculițe și țânțari infectați.

Două femei sub 30 de ani din Brazilia au devenit primele persoane cunoscute din lume care au murit din cauza virusului, potrivit Ministerul Sănătății din această țară.

Femeile prezentau simptome similare ca cele prezente în cazul febrei Dengue (denga), provocată de un alt virus transmis de țânțari, care este adesea confundat cu Oropouche.

Ce este Oropouche?

Virusul a fost detectat pentru prima dată în Trinidad și Tobago în 1955. Acestas se transmite mai ales prin înțepăturile unor musculițe (din mai multe familii de Diptera nematocerene), deși poate fi răspândit și prin intermediul țânțarilor.

„Este foarte important să subliniem că, potrivit cunoștințelor noastre actuale, virusul nu se transmite direct de la om la om”, a declarat pentru AFP cercetătoarea italiană în domeniul bolilor infecțioase Concetta Castilletti.

Așadar, în prezent călătorii care vizitează regiunile afectate nu pot transmite virusul în alte zone ale lumii.

Autoritățile din Brazilia investighează rapoartele recente potrivit cărora femeile însărcinate ar fi putut transmite virusul copiilor lor nenăscuți, potrivit Organizației Panamericane a Sănătății (PAHO/OPS).

În ce zone a fost detectat virusul?

Cele mai multe cazuri au fost raportate în regiunea amazoniană a Braziliei, dar focare și cazuri izolate au fost raportate în alte părți ale Americii Latine.

Astfel, virusul a fost semnalat în unele părți din America de Sud, America Centrală și Caraibe.

OPS a declarat că peste 7.700 de cazuri de virus Oropouche au fost detectate până acum în acest an în cinci țări: Brazilia, Bolivia, Peru, Cuba și Columbia.

Numai Brazilia a înregistrat 7.236 de cazuri în 2024, potrivit ministerului brazilian al sănătății.

Care sunt simptomele?

Virusul provoacă simptome similare cu denga, cum ar fi febră, dureri musculare, rigiditate articulară, dureri de cap, vărsături, greață, frisoane sau sensibilitate la lumină, potrivit Centrelor americane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC).

Cazurile severe pot duce la complicații care pun viața în pericol, cum ar fi meningita.

Potrivit CDC, simptomele infecției virale Oropouche încep de obicei la patru până la opt zile după ce o persoană a fost mușcată de insectele sau țânțarii infectați. Simptomele durează de obicei între trei și șase zile, a precizat agenția americană de sănătate.

Nu există tratamente sau vaccinuri specifice pentru acest virus.

Cea mai bună protecție este evitarea mușcăturilor de musculițe și țânțari atunci când vă aflați într-o zonă afectată.

Astfel, măsurile de protecție includ acoperirea picioarelor și a brațelor, utilizarea unui repelent puternic împotriva insectelor și a unor plase cu ochiuri fine, deoarece țânțarii pot trece prin plasele tradiționale, potrivit OPS.

Amenințarea unui focar mai larg?

În comparație cu alte virusuri din familia sa, precum dengue și chikungunya, virusul este considerat insuficient studiat și prea puțin înțeles.

O analiză Lancet de la începutul acestui an a numit virusul „o boală neglijată prototipică”, citează AFP.

Revista a adăugat că virusul „are potențialul de a apărea ca o amenințare substanțială”, având în vedere potențialul său de a se răspândi pe scară largă și de a provoca probleme grave de sănătate.

Laboratorul lui Castilletti a detectat primele două cazuri înregistrate vreodată în Europa, la doi pasageri neînrudiți care s-au întors în Italia după o călătorie în Cuba la începutul acestui an.

Din cauza numărului mare de călători care vizitează regiunile afectate, „ne putem aștepta în mod rezonabil la mai multe cazuri” în Europa, a spus ea.

Totuși, experții italieni care au izolat virusul în laborator pentru dezvoltarea de teste de diagnostic specifice au dat asigurări cu privire la riscurile potențiale de transmitere a virusului; deși insecte din specia culicoides sunt prezente în Italia vectorul (insecte/țânțari) specific al acestui virus (Culicoides Paranensis) nu este prezent în Europa ci doar în America de Sud și Centrală.

Alți potențiali vectori secundari, cum ar fi Culex quinquefasciatus sau Aedes Aegypti, nu au fost raportați în Italia până acum.

Specialiștii știu că, febra Oropouche este o arboviroză (infecții virale transmise prin artropode – insecte și țânțari) la fel ca febra Dengue (denga), Zika și Chikungunya.

Cercetătorii au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că temperaturile mai ridicate determinate de schimbările climatice au crescut aria de răspândire a țânțarilor în întreaga lume.

Acest lucru, la rândul său, ar putea crește potențiala răspândire a unor virusuri precum Oropouch, au precizat experții.

Experții spun că oamenii de știință trebuie să studieze mai mult virusul pentru a înțelege cum afectează diferite tipuri de populații.

De asemenea, este necesar un test care să poată detecta rapid virusul în „cel mai timpuriu stadiu posibil”, a indicat Castilletti.

Cercetătoarea a făcut apel la autoritățile sanitare regionale, naționale și internaționale să intensifice comunicarea și pregătirea pentru a preveni potențiale epidemii în viitor.

„Pandemia de Covid-19 ne-a învățat să ne așteptăm la neprevăzut”, a adăugat ea.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu