Cei mai mulţi adulţi în vârstă prediabetici nu ajung niciodată să dezvolte diabet, arată un studiu realizat în Suedia

Cei mai mulţi adulţi în vârstă prediabetici nu ajung niciodată să dezvolte diabet, arată un studiu realizat în Suedia

Adulţii prediabetici, care au un nivel al glicemiei puţin mai mare decât cel considerat normal, nu dezvoltă decât într-o proporţie redusă diabet zaharat, potrivit unui studiu realizat în Suedia.

Cercetătorii de la Centrul de Cercetare privind Îmbătrânirea de la Institutul Karolinska din Stockholm au urmărit 2.575 de bărbaţi şi femei fără diabet, cu vârsta de cel puţin 60 de ani pe o perioadă de 12 ani.

La începutul studiului, 918 persoane, sau 36% dintre membrii grupului studiat, aveau un nivel al glicemiei peste cel normal, însă sub pragul minim pentru a fi consideraţi diabetici.

Dintre aceştia, doar 119 persoane, sau 13% dintre persoanele care au fost înrolate în studiu cu un nivel al glicemiei peste cel normal, au dezvoltat udiabet pe parcursul studiului. Alte 204 persoane, sau 22%, au înregistrat o scădere a nivelului glicemiei şi nu au mai fost considerate prediabetice.

“Progresia către diabet nu reprezintă singura destinaţie. De fapt, şansele de a rămâne prediabetic sau chair de a reveni la un nivel normal al glicemiei sunt destul de mari, de 64%, fără a lua medicamente”, a declarat cercetătorul Ying Shang de la Institutul Karolinska, citat de Reuters.

Potrivit autorilor studiului, schimbarea stilului de viaţă sau controlul tensiunii pot opri progresia de la prediabet la diabet.

Pe plan mondial, circa 352 de milioane de oameni sunt consideraţi prediabetici în prezent, iar numărul ar putea creşte la 587 de milioane în 2040, sau 8,3% din numărul total de adulţi, arată studiul prezentat recent în publicaţia ştiinţifică Journal of Internal Medicine.

Dintre persoanele prediabetice înrolate în studiul realizat în Suedia, cele mai şanse de a reveni la niveluri normale ale glicemiei au fost înregistrate de cele care au pierdut în greutate şi nu sufereau de boli cardiovasculare.

În schimb, persoanele prediabetice cu obezitate au înregistrat cele mai mari riscuri de a deveni diabetice.

Autorii studiului consideră că este nevoie de cercetător suplimentare pentru a confirma concluziile şi pentru a analiza cauza procentului mai mic decât se estima anterior al persoanelor prediabetice care dezvoltă diabet.

În noiembrie 2018, podiatrul american Lee Rogers, considerat unul dintre cei mai buni specialişti din lume în acest domeniu, afirma, la o conferinţă organizată la New York, că 28% din populaţia din România este prediabetică şi 12% are diabet.

viewscnt