Articol susținut de Sanador -
Chirurgia tiroidei și a glandelor paratiroide

<div class="supratitlu">Articol susținut de Sanador -</div>Chirurgia tiroidei și a glandelor paratiroide
mai 25 09:48 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 4 minut(e)

SANADOR pune la dispoziție pacienților cu patologii ale glandelor tiroide și paratiroide investigații diagnostice de înaltă precizie și tratamente moderne utilizând echipamente de ultimă generație.

Tratamentul bolilor tiroidei se poate face de cele mai multe ori medicamentos. Există însă și cazuri, chiar numeroase, când este necesar tratamentul chirurgical al patologiei tiroidiene și paratiroidiene. Cu ajutorul unor echipe medicale cu specialiști de renume, cu bogată experiență în domeniu, aflați în permanent la zi cu noutățile din protocoalele terapeutice internaționale, SANADOR oferă pacienților acces la chirurgia endocrină cervicalăchirurgia glandei tiroide și chirurgia glandelor paratiroide.

Diagnosticul afecțiunilor tiroidiene

La Spitalul Clinic SANADOR se pot efectua diverse teste cu rol diagnostic – atât analize de laborator, cât și investigații imagistice convenționale sau speciale, pentru stabilirea diagnosticului de certitudine al afectării tiroidiene și pentru alegerea corectă a conduitei terapeutice și a tratamentului chirurgical de specialitate:

  • analize de sânge;
  • ecografia tiroidiană;
  • biopsia de aspirație cu ac fin;
  • scintigrafia tiroidiană.

Aceste investigații sunt corelate cu examenul clinic și cu asocierea altor patologii.

Chirurgia glandei tiroide

Intervenția chirurgicală cel mai frecvent practicată la nivelul glandei tiroide este tiroidectomia, prin intermediul căreia este extirpată total sau parțial glanda tiroidă.

Dr. Dana Roxana Boanță, medic specialist Chirurgie generală, cu supraspecializare în chirurgia endocrină cervicală.

Indicațiile tiroidectomiei sunt:

  • gușa tiroidiană;
  • hipertiroidismul (când iodoterapia sau terapia medicamentoasă sunt contraindicate);
  • boala Basedow-Graves;
  • nodulii tiroidieni;
  • cancerul tiroidian.

Cu toate că tratamentul medicamentos și chirurgical sunt foarte bine cunoscute și standardizate, ele trebuie întotdeauna individualizate, de la caz la caz. Întrucât fiecare pacient este unic și necesită tratament individualizat, nimic nu poate înlocui un consult medical la medicul specialist pentru stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice ulterioare.

Iodoterapie la SANADOR

Iodoterapia sau terapia cu iod radioactiv este o opțiune de tratament destinată pacienților diagnosticați cu cancer tiroidian diferențiat (papilar, folicular și cel cu celule Hurthle) și celor cu hipertiroidism, atât prin boală autoimună (boala Basedow-Graves), cât și prin gușă nodulară toxică.

Spitalul Clinic SANADOR oferă posibilitatea pacienților de a opta pentru această metodă de tratament, de care pot beneficia în regim ambulatoriu sau de spitalizare pentru o durată de 2-3 zile, tratamentul radioactiv fiind eliminat complet în câteva zile.

Terapia cu iod radioactiv aduce beneficii importante pacienților, scăzând rata de recidive și îmbunătățind rata de supraviețuire.

Secția de Terapie Izotopică a Centrului Oncologic SANADOR.

Tratamentul cu iod radioactiv se administrează numai în condiții speciale, acestea fiind create pe Secția de Terapie Izotopică din Centrul Oncologic SANADOR, unde pacienții sunt cazați în saloane special amenajate, cu pereții, ușile și tavanul cu conținut de plumb pentru protecție împotriva radiațiilor.

Acest tratament este recomandat de medicul endocrinolog și se administrează în colaborare cu un medic de Medicină nucleară. Tratamentul izotopic implică o colaborare strânsă între medicul endocrinolog și specialistul în Medicină nucleară, pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și obținerea parametrilor clinici necesari administrării unei terapii optime și cât mai puțin invazive pentru pacient.

Afecțiunile glandelor paratiroide

Glandele paratiroide au o importanță vitală, la nivelul lor producându-se parathormonul (PTH), esențial în reglarea metabolismului calciului și fosforului în organism. Mecanismul de reglare exercitat de PTH în organism are ca scop menținerea unui nivel optim de calciu sanguin. Pentru a obține acest efect, PTH are rolul de a crește calciul circulant prin extracția de calciu de la nivelul oaselor, creșterea absorbției intestinale a calciului și reducerea eliminării calciului pe cale urinară.

Cea mai frecventă patologie a glandelor paratiroide este hiperparatiroidismul primar prin apariția adenomului paratiroidian (transformare tumorală a unei glande paratiroide sau a mai multor, modificarea volumului glandelor și producția de PTH în exces la acest nivel ). În majoritatea lor, adenoamele paratioidiene sunt benigne.

Tumorile de paratiroidă pot fi întâlnite în cadrul mai multor sindroame care asociază mai multe boli ale glandelor endocrine, de exemplu sindroamele MEN, în cadrul cărora există o predispoziție și o transmitere genetică, de aceea un diagnostic precoce poate oferi șansa de a fi investigați și membrii familiei pacientului. Cancerul de paratiroidă este o afecțiune extrem de severă, cu mortalitate ridicată, însă este întâlnită în mai puțin de 1% din cazuri.

Simptomatologie și diagnostic

Simptomatologia afectării glandelor paratiroide este nespecifică: dureri osoase, dureri articulare, fracturi repetate, osteoporoză refractară la tratament, oboseală cronică, somnolență cronică, litiază renală, tulburări depresive, greață, vărsături, constipație. Aceste simptome nu se întâlnesc concomitent în practica medicală, însă întârzierea apariției acestora înseamnă de fapt o prezentare tardivă a pacientului la medic și, implicit, un diagnostic stabilit în stadii avansate ale bolii.

Diagnosticul afecțiunilor glandelor paratiroide include:

  • analize de sânge (care pot arăta calciu și PTH crescute);
  • ecografie cervicală;
  • tomografie;
  • SPECT-CT;
  • scintigrafie.

Toate aceste investigații imagistice se realizează în vederea localizării cât mai exacte a punctului în care se află tumora și pentru facilitarea abordului de către medicul chirurg în timpul intervenției chirurgicale.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu