Claudiu Miu, fost campion balcanic la escaladă, va povesti la dezbaterea Rare Diseases360 cum îi susține pe copiii cu boli rare
Cea de-a treia ediție a dezbaterii online Rare Diseases360, organizată de redacția 360medical.ro, un eveniment din seria conferințelor 360 APT, Acces. Politici. Terapii va avea loc pe 23 februarie 2023, începând cu ora 18. Pe lângă liderii de opinie în domeniul bolilor rare invitați și la edițiile anterioare, medici și experți în sănătate publică, reprezentanți ai autorităților, și-au anunțat participarea și pacienți cu boli rare, dar și susținători ai acestora. Claudiu Miu, fost campion naţional şi balcanic la escaladă, fondatorul Asociației Climb Again și coordonatorul Lotului Național De Paraclimbing, a confirmat participarea la dezbaterea 360medical.ro și va vorbi despre programul gratuit pe care-l oferă în singurul centru de terapie prin escaladă din România pentru copii și tineri cu dizabilități.
Claudiu Miu, fost campion național și balcanic la escaladă, desemnat cel mai bun căţărător român, s-a îmbolnăvit în 2010 de o boală autoimună și a fost nevoit să întrerupă activitatea sportivă. După trei ani de luptă cu boala, a început să se cațere din nou și a mai făcut ceva, a înființat Asociația Climb Again pentru a-i ajuta pe copiii și tinerii cu diverse dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate să-și învingă limitele.
Din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copiii români.
În 2018 a înființat Centrul Climb Again – primul centru de terapie prin escaladă pentru copii și tineri cu dizabilități din România, iar printre copiii care vin la terapie sunt și copii cu boli rare.
,,Când am înființat primul centru de terapie prin escaladă din Europa, am avut în minte un singur lucru – să schimbăm viețile copiilor și tinerilor cu dizabilități, să învingem imposibilul uneori. Știm că prin sport putem ajuta, putem schimba și putem comunica mai bine cu cei din jur. Practic, așa cum spune și sloganul nostru – prin escaladă vrem să ne depășim limitele, vrem să îi învățăm pe copii și tineri să și le depășească și să contribuim la integrarea lor”, a precizat pentru 360medical.ro Claudiu Miu.
Până în prezent, aproximativ 200 de copii cu tulburări vizuale, auditive, motorii sau ale spectrului autist au beneficiat de programele Climb Again.
În această perioadă, Centrul Climb Again lansează un nou program de terapie prin escaladă în care sunt disponibile 50 de locuri pentru copiii care suferă de tulburări neuromotorii. Terapiile vor fi gratuite pentru acești copii cu dizabilități. Mai multe detalii despre includerea în program le va oferi chiar Claudiu Miu, fondatorul Asociației Climb Again și coordonatorul Lotului Național De Paraclimbing, în cadrul dezbaterii Rare Diseases360, care va fi transmisă live pe siteul 360medical.ro, pe Facebook și pe Youtube.
Dacă aveți întrebări pentru Claudiu Miu, ori pentru ceilalți speakeri la eveniment, le puteți pune în direct pe pagina de Facebook a 360medical.ro.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.