Una dintre soluţiile actuale ale guvernanţilor cu privire la monitorizarea şi controlul pacienţilor cu SARS-CoV-2 este aceea ca pacienţii asimptomatici cu COVID-19 să fie evaluaţi acasă de către medicii de familie, urmând ca aceştia să primească stimulente, având în vedere că implicarea acestor specialişti va creşte şi mai mult în perioada următoare. Colegiul Medicilor din România atrage atenţia oficialităţilor că nici până acum nu s-au găsit soluţii ca medicii de familie să primească stimulentul de risc prevăzut de lege.
Autorităţile au lansat propunerea ca medicii de familie să primească 30 de puncte pentru fiecare persoană urmărită/ monitorizată cu infecţie cu noul coronavirus. Într-o Întâmpinare trimisă ieri de către Colegiul Medicilor din România (CMR) oficialităţilor, organizaţia susţine că ,,propunerea celor 30 de puncta este chiar ofensatoare pentru că din aceeaşi sumă alocată pentru servicii s-ar plăti şi surplusul de puncte, scăzând astfel valoarea punctului per serviciu. Guvernul nu a găsit nici până acum soluţii să plătească medicilor şi personalului angajat acel stimulent de risc prevăzut de lege”.
Încă din luna iulie, dr. Adriana Mihalaş, medic de familie în Bucureşti, semnala într-un interviu pentru 360medical.ro că stimulentul financiar de risc pentru COVID-19 în valoare de 2.500 de lei, acordat din fonduri europene, figurează doar pe hârtie pentru medicii de familie.
,,Măcar o recunoaştere a activităţii noastre ar fi fost utilă. Noi am rămas în prima linie în lupta împotriva coronavirusului fără să ştim că va fi sau nu stimulentul financiar,” a afirmat dr. Mihalaş.
Potrivit CMR, medicul de familie nu va pătrunde în focar pentru evaluare primară. Poate face dacă va dori şi anchetă epidemiologică pentru pacienţii suspecţi şi confirmaţi COVID-19 înregistraţi pe platforma DSP, dar medicului de familie nu i se poate solicita să facă servicii medicale pentru care nu există posibilitatea de asigurare a protecţiei împotriva contaminării, aşa cum s-ar întâmpla la pătrunderea în focarul infecţios cunoscut. ,,Echipamentul de protecţie – chiar dacă ar exista – nu poate fi folosit pentru că nu există spaţii şi condiţii de echipare-dezechipare, decontaminare (duş imediat), de neutralizare a echipamentului, condiţii de transport la domiciliu în focar şi de la domiciliul pacienţilor izolaţi”, arăta CMR, iar medicii de familie spun că nu au primit echipamente de protecţie.
,,Spre deosebire de alte specialităţi implicate în pandemie, medicii de familie nu au văzut de la statul roman nicio sfoară de mască, dar pretenţii de funcţionare zilnică, de susţinere a aproape unui întreg sistem, de menţinere a tuturor serviciilor medicale neştirbite, inclusiv preventive, birocraţie cât casa şi sistem informatic prost avem mereu”, a comentat pe pagina de facebook dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.
Şi preşedintele Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoiţanu a declarat recent la Digi24 că ,,evaluarea la domiciliu, adică să meargă medicii de familie la domiciliu, să vadă pacienţii, asta este exclus. Nu sunt echipamente, sunt şi foarte scumpe. Mergem cu tramvaiul, cu maşina personală? Infectăm persoanele cu care ne întâlnim în tramvai, autobuz?”