CNAS va realiza un sistem integrat de management al sistemul de asigurări de sănătate din fonduri UE

CNAS va realiza un sistem integrat de management al sistemul de asigurări de sănătate din fonduri UE
iunie 05 13:28 2020
Articol scris de:
Timp citire articol: 4 minut(e)

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va realiza un sistem integrat de management al sistemul de asigurări de sănătate printr-un program finanțat din fonduri europene și intenționează să obțină fonduri pentru extinderea Dosarului Electronic de Sănătate (DES).

Sistemul integrat de management va fi finanțat prin Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA) și va permite elaborarea de rapoarte, analize și studii menite să optimizeze și să consolideze capacitatea decizională a CNAS, prin prelucrarea datelor specifice colectate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).

Valoarea totală a proiectului este de 101,98 milioane lei, din care 85,64 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene, iar perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.

“Prin sistemul care va fi creat în cadrul acestui proiect, datele extrase din PIAS vor fi integrate și organizate într-un format unic de referință. Astfel, din PIAS vor fi generate rapoarte personalizate în vederea efectuării analizelor, studiilor și statisticilor necesare la nivel intern sau la solicitările Ministerului Sănătății și ale altor instituții, precum Institutul Național de Statistică și Institutul Național de Sănătate Publică”, a precizat CNAS, într-un comunicat.

Aceste date vor contribui la o mai bună înțelegere a nevoilor asiguraților, la reducerea riscurilor și creșterea eficienței cheltuielilor publice în sistemul de sănătate. Echipa de proiect a fost constituită și în prezent se lucrează la întocmirea documentației necesare derulării achiziției publice.

Un alt proiect important, pentru care CNAS a demarat procedurile de accesare de fonduri nerambursabile, este extinderea Dosarului Electronic de Sănătate, care a fost conceput inițial pentru medicina primară și spitale, însă este necesar să fie dezvoltat pe întreg lanțul de servicii medicale.

În prezent se lucrează la definitivarea specificațiilor tehnice și funcționale necesare pentru întocmirea proiectului tehnic, ce va fi depus pentru avizare la Comitetul Tehnico-Economic (CTE).

Proiectul  este numit „Sisteme informatice pentru conectarea la DES a furnizorilor de servicii paraclinice, ambulatoriu de specialitate pentru specialitățile clinice, de recuperare, îngrijiri la domiciliu, paliative, stomatologice, dispozitive medicale și consultații de urgență la domiciliu” și are ca obiectiv dezvoltarea și extinderea unor platforme și aplicații informatice pentru sănătate (e-sănătate), cu scopul prioritar de a oferi beneficii asiguraților, printr-o mai bună informare a medicului curant despre istoricul medical al pacientului, reducerea timpului necesar stabilirii diagnosticului și creșterea acurateței acestuia.

De asemenea, proiectul va permite evitarea efectuării unor servicii medicale redundante (cum ar fi analize de laborator), ceea ce va determina o utilizare mai eficientă a fondurilor destinate sănătății.

Valoarea estimată a proiectului este de 82 milioane euro, diar perioada de implementare este de 36 luni.

Un al treilea proiect, numit „Sistem Informatic pentru Gestionarea Modernă a Accesului la Servicii Medicale Acte, Recomandări și Tehnologii” (SIGMA SMART) , va fi susținut de către CNAS pentru avizare la CTE în 9 iunie 2020, fiind vorba de etapa preliminară aprobării cererii de finanțare și contractare.

Acest proiect, care se dorește a fi derulat în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), are ca obiectiv general optimizarea fluxurilor de date și monitorizarea electronică a serviciilor medicale decontate din FNUASS.

Proiectul prevede construcția unui portal în care asigurații și furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate pot efectua programări electronice ale serviciilor medicale de care pacienții au nevoie.

„Introducerea acestor instrumente informatice este necesară pentru a simplifica procedurile de acordare a unor servicii în sistemul de sănătate, precum eliberarea certificatelor de concediu medical. De asemenea, asigurații nu vor mai fi nevoiți să meargă la casele de asigurări de sănătate cu recomandarea de îngrijiri medicale la domiciliu sau cu recomandarea de îngrijiri paliative la domiciliu pentru a obține certificarea pe recomandare a numărului de zile de îngrijiri”, a declarat președintele CNAS, Adela Cojan.

De asemenea, CNAS intenționează să acceseze finanțare în cadrul Programului Operațional Sănătate 2021 – 2027 pentru dezvoltarea și implementarea proiectului „Redimensionare și standardizare sistem informatic CNAS”, a cărui fișă de proiect a fost depusă în luna mai 2020.

Durata de implementare a proiectului va fi de 3 ani de la semnarea contractului, iar bugetul va fi stabilit în funcție de specificațiile tehnice și funcționale ale acestuia.

„Obiectivul principal al acestui proiect este reducerea timpilor de lucru, atât pentru furnizorii de servicii medicale, cât și pentru angajații CNAS/CAS, în interesul direct al pacientului”, a mai spus președintele CNAS.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu