Colegiul Medicilor Stomatologi din România solicită DSP-urilor lista cabinetelor care vor asigura serviciile de medicină dentară de urgență

Colegiul Medicilor Stomatologi din România solicită DSP-urilor lista cabinetelor care vor asigura serviciile de medicină dentară de urgență
martie 28 08:30 2020 Timp citire articol: 2 minut(e)

În urma restricțiilor impuse de Ordonanța Militară nr 2/2020, cabinetele medicale dentare din România și-au sistat temporar activitatea. Totuși, urgențele stomatologice vor fi asigurate printr-o excepție prevăzută în această ordonanță. Colegiul Medicilor Stomatologi din România susține că numai DSP Dolj a stabilit deja care sunt centrele care vor asigura servicii stomatologice de urgență, prin urmare solicită tuturor DSP-urilor din țară lista cabinetelor care vor asigura aceste servicii până la ridicarea restricțiilor impuse de Ordonanță.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) este în legătură permanentă cu DSP-urile din toată țara și este gata să ajute oricând, cu orice este nevoie, arată organizația medicilor într-un comunicat de presă, susâinând că a transmis, încă de săptămâna trecută, tuturor colegiilor teritoriale să pună la dispoziția autorităților publice, liste cu toate cabinetele stomatologice, indiferent de forma de organizare – publică sau privată – pentru a se găsi cea mai bună variantă pentru pacienți.

Deocamdată DSP Dolj a stabilit centrele care vor asigura servicii stomatologice de urgență și anume: în Craiova – la nivelul Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență – 2 cabinete cu o singură tură de zi și un cabinet cu program permanent (3 ture de 8 ore); în Calafat – 1 cabinet cu program permanent (3 ture de 8 ore).

Pentru persoanele COVID pozitive și persoanele aflate în carantină în Craiova va fi deschis cabinetul medical stomatologic din cadrul Liceului Odobleja, cu program în două ture (08.00 – 20.00 și 20.00-08.00)

În ceea ce privește cabinetele dentare care pot acorda servicii de urgență, conform deciziei BExN nr. 16, emisă în data de 24 martie de către CMSR, unitățile publice sau private se pot implica în acordarea serviciilor stomatologice de urgență dacă fac dovada că pot asigura măsuri de protecție totală a pacienților și a personalului medical în fața infectării cu noul coronavirus.

,,În acest moment ar fi putut exista serviciul de medicină stomatologică în fiecare unitate de primiri urgențe din țară dacă managerii de spital ar fi făcut demersuri în acest sens. În aceste condiții de pandemie însă, conform legii în vigoare, angajarea medicilor stomatologi în unitățile de primiri urgențe se poate face imediat, fără concurs, pe o perioadă de 6 luni. Colegiul Medicilor Stomatologi din România este pregătit să ajute orice manager dorește să înființeze linie de gardă pentru servicii stomatologice”, a precizat prof. dr. Ecaterina Ionescu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu