Comisia Europeană achiziţionează tratamentul sotrovimab pentru statele membre ale UE

Comisia Europeană achiziţionează tratamentul sotrovimab pentru statele membre ale UE

Comisia Europeană a semnat un contract-cadru cu compania farmaceutică britanică GlaxoSmithKline (GSK) pentru furnizarea de sotrovimab, un medicament cu anticorpi monoclonali dezvoltat în colaborare cu VIR Biotechnology şi care a obţinut rezultate pozitive în studiile clinice.

Această achiziţie face parte din primul lot de cinci tratamente promiţătoare anunţat de Comisia Europeană în iunie 2021.

Medicamentul nu este încă autorizat în Uniunea Europeană, fiind în proces de evaluare continuă de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

„În strategia noastră de combatere a Covid-19 ne-am angajat să dispunem de cel puţin trei noi tratamente autorizate până în luna octombrie. În prezent, încheiem un al doilea contract-cadru care le oferă pacienţilor tratamente cu anticorpi monoclonali. Pe lângă vaccinuri, schemele de tratament sigure şi eficace vor juca un rol esenţial în revenirea Europei la o nouă normalitate”, a declarat comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, citată într-un comunicat al Executivului UE.

Medicamentul sotrovimab poate fi utilizat pentru tratamentul pacienţilor cu Covid-19 care au simptome uşoare şi care nu necesită aport suplimentar de oxigen, dar care prezintă un risc ridicat de a dezvolta o formă severă a bolii.

În iunie, companiile GSK şi Vir Biotechnology au prezentat primele rezultate din studiile clinice ale medicamentului sotrovimab.

Astfel, medicamentul a obţinut rezultate pozitive în studiile clinice ca tratament împotriva Covid-19 pentru pacienţii din grupele de risc, atunci când este administrat în fazele iniţiale de boală.

Într-un studiu clinic care a inclus 1.057 de pacienţi, administrarea sotrovimab a redus riscul de spitalizare şi de deces din orice cauză cu 79% comparativ cu grupul pacebo.

Medicamentul sotrovimab a primit deja autorizaţie de urgenţă pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19 în luna mai şi este în curs de evaluare de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Institutul Naţional de Sănătate (NIH) din SUA a recomandat medicamentul sotrovimab ca tratament pentru pacienţii din grupele de risc nespitalizaţi cu forme uşoare sau moderate de Covid-19.

Potrivit NIH, tratamentul “pare” să rămână activ şi împotriva variantelor emergente ale virusului SARS-CoV-2 care stârnesc îngrijorare la nivel mondial.

În aprilie 2020, la începutul pandemiei, GSK a anunţat că va investi 250 milioane dolari în parteneriatul cu firma americană Vir Biotechnology în vederea dezvoltării medicamentului sotrovimab.

viewscnt