Comisia Europeană, despre sănătatea din România: Echipamentele medicale insuficiente și deficitul de medici afectează speranța de viață; factorii de risc comportamentali cauzează peste jumătate din decese

Comisia Europeană, despre sănătatea din România: Echipamentele medicale insuficiente și deficitul de medici afectează speranța de viață; factorii de risc comportamentali cauzează peste jumătate din decese
noiembrie 28 14:32 2019 3 minut(e)

Echipamentele medicale insuficiente și deficitul de medici afectează speranța de viață și sănătatea populației din România, iar factorii de risc comportamentali – precum dieta neadecvată, consumul de tutun și de alcool și activitatea fizică scăzută – cauzează peste jumătate din decese, arată raportul anual al Comisiei Europene privind starea de sănătate în statele membre ale UE.

“România cheltuiește mai puțin pentru sănătate decât orice altă țară din UE. Creșterea cheltuielilor pentru sănătate, dacă fondurile sunt utilizate în mod eficient, ar putea îmbunătăți accesul la asistență medicală eficientă și furnizată la timp, ceea ce, la rândul său, ar putea reduce mortalitatea prin cauze tratabile”, se arată în raport.

Astfel, în 2017, cheltuielile pentru sănătate în România sunt cele mai scăzute din UE atât pe cap de locuitor (1.029 euro, media UE fiind de 2.884 euro), cât și ca procent din PIB (5%, față de 9,8 % în UE). Ponderea cheltuielilor pentru sănătate finanțate din bani publici, de 79,5%, este aproapiată de media UE (79,3%).

“Deși plățile directe sunt în general scăzute, cu excepția cheltuielilor pentru medicamentele prescrise în cadrul asistenței medicale ambulatorii, plățile informale sunt deopotrivă substanțiale și răspândite. În termeni absoluți, cheltuielile din toate sectoarele sunt scăzute, iar sistemul de sănătate este subfinanțat într-o măsură semnificativă”, subliniază documentul.

Lipsa de educație, asociată cu o speranță de viață redusă

Comisia Europeană punctează faptul că speranța de viață la naștere în România a crescut cu mai mult de patru ani în 17 ani (de la 71,2 ani în 2000 până la 75,3 ani în 2017).

“Cu toate acestea, există discrepanțe majore în ceea ce privește speranța de viață în funcție de gen și nivel de studii, în special pentru bărbați: este de așteptat ca bărbații cu cel mai scăzut nivel de studii să trăiască cu aproximativ 10 ani mai puțin decât bărbații cu cel mai ridicat nivel de studii”, arată raportul.

Fumatul, alcolul și dieta nesănătoasă

Experții europeni menționează că aproximativ jumătate din decesele înregistrate în România pot fi atribuite unor factori de risc comportamentali.

“Unul din cinci adulți români fumează zilnic, cu o rată mult mai mare în rândul bărbaților (32%) decât în rândul femeilor (8%). Ratele obezității la adulți sunt printre cele mai scăzute din UE (10%), dar ratele excesului de greutate și ale obezității în rândul copiilor au crescut în ultimul deceniu până la 15%”, menționează documentul.

“Consumul de alcool reprezintă o amenințare majoră la adresa sănătății publice, rata consumului episodic excesiv de alcool (35%) depășind cu mult media UE de 20%. Această rată este de peste 50% în rândul bărbaților”, mai arată raportul.

Finanțare slabă

Experții europeni menționează că, în prezent, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate constituie principala sursă de finanțare a sistemului de sănătate din România, însă “având în vedere gama largă de scutiri, practic doar un sfert din populația totală eligibilă contribuie efectiv la finanțare”.

Rezolvarea acestei probleme ar crește baza de finanțare și ar întări sistemul de asigurări sociale de sănătate, subliniază raportul.

“De-a lungul anilor s-au luat diverse măsuri pentru a se reduce numărul scutirilor și pentru a se spori ratele contribuțiilor, dar proporția în permanență redusă a populației plătitoare arată că sistemul este extrem de subfinanțat”, scriu autorii raportului.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.