Consultaţiile la distanţă şi alte servicii de telemedicină ar putea fi decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) începând din 2021, urmând să fie introduse în noul contract-cadru pentru asistenţă medicală, potrivit preşedintelui CNAS, Adela Cojan.
Consultaţiile la distanţă au fost folosite la scară largă în România şi în alte state după debutul pandemiei de Covid-19.
"Vom integra aceste servicii în cadrul noului contract-cadru şi a normelor de aplicare a acestora pentru anul 2021. (...) Vom crea acest portal pentru raportarea şi, ulterior, pentru decontarea serviciilor la distanţă. Nu numai teleconsultaţiile vor fi introduse în noul contract-cadru, ci şi alte tipuri de servicii legate de telemedicină şi intenţionăm să introducem şi teleradiologia în cadrul viitorului pachet de servicii medicale pe care îl vom construi pentru anul 2021", a afirmat Adela Cojan, citată de Agerpres.
Potrivit preşedintelui CNAS, pe lângă utilitatea în cazul actualei pandemii, telemedicina are un alt mare avantaj: poate asigura un acces la servicii medicale în zonele în care există deficit de personal medical.
În luna mai, guvernul a prelungit până la 31 decembrie 2020 termenul de aplicare a actualelor programe naţionale de sănătate, a pachetelor de servicii medicale şi a contractului-cadru pentru asistenţa medicală valabile în anii anteriori, la propunerea CNAS.
În prezent, pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale: servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic, consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei, consultaţiile de planificare familială, servicii de prevenţie şi activităţi de suport.
De asemenea, pachetul de servicii medicale de bază în asistenţa medicală primară cuprinde servicii medicale curative, servicii medicale de prevenţie şi profilaxie, servicii medicale la domiciliu, servicii medicale adiţionale, activităţi de suport.
În octombrie 2019, CNAS a anunţat că a pregătit pachetele de servicii şi contractul-cadru pentru asistenţa medicală în perioada 2020-2023, în condiţiile în care până acum aceste reglementări erau valabile doi ani, motivând decizia prin necesitatea de a asigura continuitatea furnizării serviciilor medicale “în cadrul unui sistem de asigurări sociale de sănătate stabil şi unitar”.