Contractul de finanţare cu BEI pentru Spitalul Regional din Iaşi, trimis în Parlament

Contractul de finanţare cu BEI pentru Spitalul Regional din Iaşi, trimis în Parlament

Guvernul a aprobat joi proiectul de lege pentru aprobarea contractului de finanţare pentru Spitalul Regional din Iaşi de către Banca Europeană de Investiţii (BEI), care urmează să fie trimis în Parlament. 

Decizia vine după ce, în luna aprilie, BEI a aprobat să finanţeze cu 250 milioane euro construirea Spitalului Regional din Iaşi, aflat în prezent în faza de proiectare, printr-un împrumut pe o perioadă de 27 de ani.

"Spitalul va utiliza un nou model operaţional de management de spital, financiar, administrativ şi clinic, focalizat pe pacient. Acesta va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite şi va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgenţă, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operaţie, servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, endoscopie, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe etc", a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.

Spitalul ar trebui să devină un centru de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea Nord-Est, care cuprinde şase judeţe din Moldova, pentru a trata pacienţii critici şi cazurile care necesită tehnologie şi expertiză la nivel înalt.

Realizarea spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova are două faze, una de proiectare şi una de execuţie, proiectarea urmând să fie finalizată în 2021. Construcţia celor trei spitale ar trebui finalizată în 2027.

O primă fază în realizarea celor trei spitale regionale s-a încheiat în 2020, odată cu transmiterea cererilor de finanţare din fonduri europene Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional (AMPOR). Următoarea fază este semnarea contractelor de finanţare.

Cum arată cele trei spitale regionale

Datele oficiale arată că viitorul spital regional din Craiova va avea o suprafaţă desfăşurată de 165.256 mp şi 807 paturi pentru îngrijirea continuă a pacienţilor cu boli acute, 60 locuri în UPU, 30 paturi de chirurgie de zi, 15 paturi ingrijiri medicale de zi, 20 paturi de ingrijiri oncologice de zi. Unitatea sanitară va deţine 19 săli de operaţie.

Spre comparaţie, spitalul regional din Iaşi va avea o suprafaţă desfăşurată de 148.885 mp, iar cel din Cluj de 151.891 mp.

Valoarea investiţiei pentru spitalul regional din Craiova este de 2,85 miliarde lei, mai mare decât în cazul spitalelor regionale din Iaşi (2,38 miliarde lei) şi Cluj (2,57 miliarde lei).

Deşi costă mai puţin, spitalele regionale din Iaşi şi din Cluj sunt mai mari, potrivit indicatorilor tehnico-economici prezentanţi anterior.

Astfel, Spitalul Regional din Iaşi va avea 850 de paturi în regim de spitalizare continuă şi 40 paturi pentru spitalizare de zi şi 1.497 locuri de parcare auto, în timp ce spitalul din Cluj va avea 849 de paturi şi 1.396 locuri de parcare.

viewscnt