Contribuția personală a pacienților în spitalele și clinicile private, eliminată de guvern până în aprilie 2021; furnizorii privați critică decizia
Contribuția personală (coplata) a pacienților în spitalele și clinicile private din România a fost eliminată de guvern până în aprilie 2021, potrivit șefului Cancelariei premierului, Ionel Dancă. Contribuția personală a fost reglementată de fostul guvern în aprilie 2019, dată de la care a intrat în vigoare OUG 27/2019.
Noua prevedere este inclusă în ordonanța de urgență (OUG) aprobată marți de guvern, prin care se pun pe picior de egalitate spitalele private cu cele de stat în programele naționale de sănătate curative.
“Se elimină coplata și contribuția persoanlă prevăzută de ordonanța 27/2019 introdusă de guvernarea PSD anterioară și se prorogă termenul pentru aceste contribuții personale până în aprilie 2021. Practic, pacienții vor beneficia de aceleași servicii medicale, indiferent dacă aceste servicii sunt furnizate de un operator public sau privat”, a afirmat Ionel Dancă.
Deocamdată, ordonanța de urgență nu a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că nu a intrat în vigoare.
REACȚIA SPITALELOR PRIVATE
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED), cea mai importantă organizație care reprezintă interesele furnizorilor privați de servicii de sănătate, a reacționat la decizia guvernului, exprimându-și îngrijorarea cu privire la aceasta.
Spitalele și clinicile private avertizează că iau în considerare să nu mai semneze contractele anuale care permit decontarea serviciilor în mediul privat.
“Ne exprimăm îngrijorarea pentru prorogarea introducerii contribuţiei personale fără nicio consultare prealabilă. Furnizorii de servicii medicale private vor realiza în perioada următoare o analiză privind oportunitatea semnării contractului din acest an, fapt care va permite realizarea de servicii medicale în regim privat doar contra cost”, a afirmat preşedintele PALMED, Cristian Hotoboc.
Potirvit organizației, costurile decontate în acest moment de CNAS sunt, în multe cazuri, mult mai mici decât cele reale, iar cele mai mari diferenţe se înregistrează la spitalizarea continuă, acolo unde preţul corect este de două-trei ori mai mare decât cel decontat.
„O situaţie similară regăsim şi la investigaţii imagistice de înaltă performanţă – imagistică prin rezonanţă magnetică, investigaţii computer tomograf, la analizele medicale de imunologie şi de bacteriologie, în cazul cărora diferenţa poate fi de la câteva zeci la sute de lei. O decontare justă este vitală pentru ca sistemul medical, incluzând aici şi unităţile publice, să poată funcţiona normal, iar pacienţii să beneficieze de un serviciu medical adecvat, la timp şi în condiţii similare”, a mai spus Cristian Hotoboc.
Soluția identificată de PALMED este alinierea tarifelor decontate de stat la costurile reale ale serviciilor prestate în sistemul sanitar.
“În caz contrar, cele peste cinci milioane de pacienţi care ajung anual în mediul privat ar putea să fie nevoiţi să achite în totalitate serviciile de care beneficiază. Reamintim faptul că una din cinci intervenţii chirurgicale complexe este realizată în mediul privat”, a menționat patronatul.
Astfel, pacienţii români vor fi nevoiţi fie să plătească integral costurile în unităţile medicale private, fie să meargă în străinătate, acolo unde statul român va fi nevoit să deconteze aceste servicii medicale la costuri de zeci de ori mai mari, sume la care se adaugă cele din bugetul pacienţilor, pentru servicii de transport şi de cazare pentru aparţinători.
REGLEMENTAREA CONTRIBUȚIEI PERSONALE
Ordonanța de urgență nr. 27/2019 prin care s-a introdus coplata în sistemul medical privat a fost aprobată de guvern în data de 24 aprilie 2019, la propunerea Ministerului Sănătății.
Ulterior, în 23 decembrie 2019, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de aprobare a ordonanței de urgență a guvernului (OUG) nr. 27/2019, care a reglementat contribuția personală a pacienților (coplata) în sistemul medical privat.
Promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial au reprezentat ultimii pași legali în parcursul legislativ, măsura fiind aplicată de la momentul aprobării OUG.
Însă contribuția persoanlă va fi interzisă până în aprilie 2021 după publicarea în Monitorul Oficial a noii OUG, potrivit declarațiilor oficiale.
OUG a adăugat noi prevederi la articolul 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Astfel, ordonanța – și legea de aprobare – a introdus o nouă prevedere, care arată că “asigurații care optează să beneficieze de unele servicii medicale acordate de furnizorii privați care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu clinic de specialitate și ambulatoriu paraclinic, pot plăti o contribuție personală pentru a acoperi diferența dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privați și tarifele suportate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate decontate de casele de asigurări de sănătate”.
Contribuția personală pentru fiecare categorie de serviciu medical este afișată pe pagina de internet a furnizorilor privați de servicii medicale și se plătește în mod direct de către asigurați cu acordul prealabil în scris al acestora, precizează proiectul publicat de Secretariatul General al Guvernului.
Pentru aplicarea contribuției personale în următorii ani este nevoie de introducerea de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a unor prevederi în normele contractului-cadru pentru perioada 2020-2023.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.