Coronavirus: creștere rapidă a numărului de cazuri în Italia, Franța, Germania și Spania

Coronavirus: creștere rapidă a numărului de cazuri în Italia, Franța, Germania și Spania
martie 03 10:38 2020
Articol scris de:
Timp citire articol: 4 minut(e)

Mai multe state din Europa occidentală înregistrează în ultimele zile o extindere rapidă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19. Italia a confirmat oficial peste 2.000 de persoane infectate, în timp ce Franța, Germania și Spania au depășit pragul de 100 de cazuri fiecare.

De altfel, numărul de cazuri de infectare cu coronavirus continuă să se extindă rapid în afara Chinei, fiind înregistrate trei focare majore în Coreea de Sud, Italia și Iran, dar și unele mai mici care par să se extindă rapid – în special Franța, Germania și Spania, în cazul Europei.

O altă veste îngrijorătoare provine din Statele Unite, unde autoritățile au anunțat mai multe posibile cazuri de “transmitere prin comunitate”  și patru decese într-o singură zi.

Peste 60 de state de pe șase continente au raportat cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, iar autoritățile din întreaga lume fac pregătiri pentru o eventuală pandemie.

Ultimele date oficiale arată că până luni s-au înregistrat 3.117 de decese și circa 91.000 de cazuri de îmbolnăvire pe plan mondial. Dintre persoanele infectate, peste 48.000 (53% din numărul total) s-au vindecat, potrivit datelor actuale.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în ultima zi, numărul de cazuri noi de infectare din afara Chinei a fost de 8 ori mai mare decât cel înregistrat în China – unde s-au raportat doar 125 cazuri noi, cel mai scăzut nivel din 21 ianuarie.

ITALIA ȘI EUROPA

În Europa, Italia rămâne un focar important, dar și o platformă de extindere a coronavirusului în alte țări. Până acum au fost confirmate 2.036 de cazuri și 52 de decese din cauza Covid-19 în Italia, care este a treia țară din lume după numărul de cazuri de infectare, după China și Coreea de Sud.

Situația din Italia provoacă îngrijorări și în alte state din Europa, inclusiv în România, mai multe state raportând în ultimele zile cazuri cu origine legată de peninsulă.

Franța a raportat o creștere alarmantă a numărului de cazuri în ultimele trei zile, numărul total ajungând la 191, în timp ce Germania a ajuns la 165 de cazuri, iar Spania la 120.

În total, în Europa au fost confirmate, în afara Italiei, peste 700 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în circa 30 de state:  Franța (191),  Germania (165), Spania (120), Elveția (42), Marea Britanie (40),  Norvegia (25),  Olanda (18), Austria (18), Suedia (15), Islanda (9), San Marino (8), Belgia (8), Croația (7), Grecia (7), Finlanda (6), Cehia (4), Danemarca (4), România (3), Azerbaidjan (3), Georgia (3),  Portugalia (2), Macedonia de Nord (1), Estonia (1), Lituania (1), Luxemburg (1), Belarus (1), Irlanda (1), Andorra (1), Monaco (1) și Armenia (1).

În Europa s-au înregistrat până acum 55 de decese din cauza coronavirusului – în Italia și Franța.

COREEA DE SUD

Coreea de Sud nu înregistrează nicio până acum nicio atenuare a epidemiei, fiind, de departe țara, din afara Chinei cu cele mai multe cazuri de infecție cu noul coronavirus.

Până acum au fost confirmate 4.812 cazuri de infectare și 28 decese, doar în ultima zi fiind raportate circa 600 de noi cazuri.

Procurorii au început o investigație privindu-l pe liderul unei secte creștine din orașul Daegu, de la care a izbucnit epidemia actuală.

IRAN

Iranul rămâne, de asemenea, una dintre cele mai îngrijorătoare platforme de difuzare a virusului.

Autoritățile au confirmat oficial 1.501 de persoane cu Covid-19 și 66 decese – cel mai mare număr de decese în afara Chinei.

Cu toate acestea, mulți experți estimează că autoritățile nu fac față epidemiei, iar numărul real de persoane infectate este mult mai mare.

Vineri, BBC Persian a difuzat informația că în Iran s-ar fi înregistrat deja 210 de decese din cauza coronavirusului, în principal în Teheran și Qom, citând surse din mediul spitalicesc.

Autoritățile au dezmințit informația, însă cifrele oficiale pe care le prezintă stârnesc neîncredere, în special deoarece rata de deces din Iran – de 4,4% – calculată la numărul de cazuri confirmate rămâne peste nivelul din alte țări (spre exemplu, 3,4% în China Continentală).

Mai grav, focarul din Iran s-a extins deja în statele vecine sau din apropiere. În ultima săptămână, șapte state din regiunea Golfului Persic și de la est de Iran au anunțat cazuri legate de călătorii în Iran sau de contacte cu cetățeni iranieni.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu