Covid-19 în România: cel mai mic număr de cazuri noi din 19 martie 2020
România a ajuns luni la 1.080.282 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 26 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 – cel mai mic număr de cazuri noi din 19 martie 2020, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială.
În ultima zi s-au raportat 4 de decese din cauza Covid-19 în România (plus 61 decese înregistrate, dar care au avut loc lunile anterioare), iar 158 de pacienți cu forme grave ale bolii sunt internați la ATI, în scădere cu 3 față de ziua precedentă și nivel minim din iunie 2020.
În total, 759 de persoane cu Covid-19 sunt internate în unități sanitare, în scădere considerabilă față de zilele precedente.
Săptămâna trecută a fost a 12-a la rând în care s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de cazuri noi de Covid-19 în România, după șapte săptămâni la rând de creștere, perioada în care s-a înregistrat al treilea val al pandemiei.
Astfel, numărul de cazuri noi din săptămâna trecută a scăzut cu 38,6% față de săptămâna anterioară, până la 530 – cel mai mic număr de cazuri noi săptămânale din martie 2020. De asemenea, rata medie a testelor pozitive a coborât la 0,3% – cea mai mică rată de la începutul pandemiei.
Din numărul total de cazuri confirmate până luni, 1.045.207 de persoane (96,8%) sunt considerate vindecate.
De asemenea, 32.391 persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat în România – din care 4 în ultimele 24 de ore, alte 61 decese anterioare fiind raportate în ultima zi.
În România au fost prelucrate până acum peste 9,58 milioane de teste, din care 9.429 în ultimele 24 de ore sau ale căror rezultatele au fost raportate în ultima zi – 4.088 teste RT-PCR, 5.341 de teste rapide antigenice și 0 în zilele precedente. Rata testelor pozitive din numărul total de teste a fost de 0,28%.
Cele mai multe cazuri confirmate de infecție cu coronavirus sunt în București (183.582 – 17% din număr de cazuri din țară), Cluj (57.521) și Timiș (54.306). La polul opus, Harghita este județul din țară cu cele mai puține cazuri confirmate (8.278), urmat de Mehedinți (8.332) și Tulcea (8.432).
În ultima zi, cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în Prahova (7), Ilfov (5) și București (3).
EVOLUȚIA EPIDEMIEI
Primul caz de infecție cu coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie, evoluția ulterioară fiind o creștere lentă până în 9 martie și o accelerare începând din 10 martie – numărul de cazuri noi zilnice a devenit de atunci de două cifre.
Începând cu 23 martie 2020 și până în 6 iunie 2021, numărul de noi cazuri a depășit 100 în fiecare zi, iar primul vârf al epidemiei a fost atins în România în luna aprilie 2020.
Începând din 22 iulie 2020 și până la începutul lunii mai 2021, numărul de noi cazuri zilnice a depășit 1.000 în fiecare zi (cu excepția a 9 zile – 3 august, 10 august, 17 august, 23 august, 24 august, 30 august, 31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie 2020), România înregistrând al doilea – și cel mai amplu – vârf al epidemiei de SARS-CoV-2 – cu un număr maxim de 10.269 de cazuri noi atins în 18 noiembrie.
Din februarie până în aprilie 2021, România a traversat un al treilea val pandemic.
Până luni, pe plan mondial au fost confirmate peste 179,31 milioane de cazuri de infecție, din care circa 163,87 milioane (91,4%) sunt considerate persoane vindecate, și peste 3,88 milioane de decese (rată de deces de circa 2,1%).
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.