Covid-19 lasă o amprentă asupra creierului chiar și în cazurile ușoare, iar oamenii de știință nu știu cât durează

Covid-19 lasă o amprentă asupra creierului chiar și în cazurile ușoare, iar oamenii de știință nu știu cât durează
septembrie 28 12:27 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 7 minut(e)

La mai mult de 18 luni de la debutul pandemiei, cercetătorii au adunat în mod constant informații noi și importante despre efectele Covid-19 asupra corpului și creierului.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat oficial pandemia pe 11 martie 2020.

Aceste constatări ridică îngrijorări cu privire la efectele pe termen lung pe care coronavirusul le-ar putea avea asupra proceselor biologice precum îmbătrânirea.

O echipă de neurologi conduși de profesorul Jessica Bernard de la Texas A&M University s-a concentrat să înțeleagă modul în care modificările normale ale creierului legate de îmbătrânire afectează capacitatea oamenilor de a gândi și de a se mișca la persoanele de vârstă mijlocie.

Pe măsură ce au apărut mai multe dovezi care arată că infecția cu virusul SARS-CoV-2 ar putea afecta corpul și creierul timp de luni de zile sau chiar mai mult timp după infecție, echipa de cercetare a devenit interesată să exploreze modul în care această afecțiune ar putea avea un impact și asupra procesului natural de îmbătrânire.

Un studiu preliminar la scară largă efectuat în luna august, care a investigat schimbările cerebrale la persoanele care s-au confruntat cu Covid-19, a atras o mare atenție în cadrul comunității de neuroștiințe.

În studiul lor, cercetătorii au evaluat datele de imagistică cerebrală de la peste 45.000 de persoane din Marea Britanie, folosind arhiva UK Biobank, ce conține informații stocate din 2014 până în prezent. Specialiștii au avut la îndemână, în mod esențial, datele de imagistică cerebrală a tuturor acestor persoane, de dinainte de pandemie.

Astfel, echipa de cercetare a studiat datele imagistice și a făcut scanări suplimentare ale creierului celor care au fost diagnosticați cu Covid-19. Ei au comparat persoanele care au fost infectate cu coronavirus cu participanții care nu au avut boala, potrivind cu atenție grupele de studiu în funcție de vârstă, sex, data testelor de referință și locația studiului, precum și de factorii de risc comuni pentru boală, cum ar fi variabilele de sănătate și statutul socioeconomic.

Echipa a găsit diferențe notabile în ceea ce privește materia cenușie, care este formată din corpurile celulare ale neuronilor care procesează informații din creier, între cei care au fost infectați cu SARS-CoV-2 și cei care nu au avut boala. Mai exact, grosimea țesutului de materie cenușie din lobii frontali și temporali a fost redusă în grupul Covid-19, diferind față de tiparul obișnuit observat în grupul celor care nu au experimentat Covid-19.

În populația generală spun specialiștii, este normal să se vadă o schimbare a volumului sau grosimii materiei cenușii de-a lungul timpului, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, dar schimbările au fost mai mari decât în mod normal la cei care au fost infectați cu SARS-CoV-2.

Interesant a fost că, atunci când cercetătorii au separat persoanele care au experimentat boala suficient de sever pentru a necesita spitalizare, rezultatele au fost aceleași ca și pentru cei care au experimentat Covid-19 mai blând.

Altfel spus, persoanele care au fost infectate cu SARS-CoV-2 au prezentat o pierdere a volumului creierului chiar și atunci când boala nu a fost suficient de severă pentru a necesita spitalizare.

Cercetătorii au investigat, de asemenea, modificări ale performanței sarcinilor cognitive și au descoperit că cei care au contractat Covid-19 au fost mai lenți în procesarea informațiilor, în raport cu cei care nu au avut boala.

Deși cercetătorii nu au tras concluziile finale asupra observațiilor înregistrate, așteptând în prezent evaluările de tip „peer-review“, eșantionul mare, datele pre și post boală la aceleași persoane și potrivirea atentă a rezultatelor cu cele ale persoanelor care nu au avut Covid-19, fac ca această cercetare preliminară să fie deosebit de valoroasă în rândul comunității științifice.

Ce înseamnă aceste modificări ale volumului creierului?

La începutul pandemiei, unul dintre cele mai frecvente simptome ale celor infectați cu SARS-CoV-2 a fost pierderea simțului gustului și mirosului.

În mod izbitor, regiunile creierului despre care cercetătorii din Marea Britanie au descoperit că sunt afectate de Covid-19 sunt toate legate de bulbul olfactiv, o structură din apropierea părții frontale a creierului care transmite semnale despre miros altor regiuni ale creierului. Bulbul olfactiv are conexiuni cu regiuni ale lobului temporal.

Specialiștii vorbesc adesea despre lobul temporal în contextul îmbătrânirii și al bolii Alzheimer, deoarece aici este localizat hipocampul, despre care se crede că joacă, cel mai probabil, un rol cheie în îmbătrânire, având în vedere implicarea sa în procesele cognitive și de memorie.

Simțul mirosului este, de asemenea, important pentru cercetarea bolii Alzheimer, deoarece unele date au sugerat că cei cu risc pentru această afecțiune au un simț al mirosului redus.

Deși echipa de cercetători spune că este mult prea devreme pentru a trage concluzii cu privire la impactul pe termen lung al acestor schimbări legate de Covid-19, investigarea posibilelor conexiuni dintre schimbările cerebrale legate de Covid-19 și memorie este de mare interes, în special având în vedere regiunile implicate și importanța lor în memorie și boala Alzheimer.

Aceste noi descoperiri ridică întrebări importante, care nu au încă un răspuns: Ce înseamnă aceste schimbări ale creierului în urma Covid-19 pentru procesul și ritmul îmbătrânirii, și dacă se recuperează creierul într-o oarecare măsură, în timp, în urma acestei infecții virale?

Acestea sunt domenii active și deschise de cercetare, pe care laboratorul Texas A&M University le are în vedere în procesul investigării îmbătrânirii creierului.

Cercetările de până acum au arătat că, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, creierul gândește și procesează informațiile în mod diferit. În plus, există schimbări de-a lungul timpului, în modul în care se mișcă corpul uman și în modul în care oamenii deprind noi abilități motorii.

Până acum, cercetătorii au demonstrat că adulții în vârstă necesită un timp mai îndelungat pentru a procesa și manipula anumite informații, cum ar fi actualizarea mentală a unei liste de alimente, dar de obicei, rezultatele studiilor efectuate în acest sens, arată că aceștia își mențin cunoștințele despre realitate și cele de vocabular.

În ceea ce privește abilitățile motorii, adulții mai în vârstă păstrează capacitatea de a învață, dar o fac mai lent decât adulții tineri.

Când vine vorba de structura creierului, se observă, de obicei, o scădere a dimensiunii creierului la adulții cu vârsta peste 65 de ani. Această scădere nu este localizată doar într-o singură zonă. Diferențele pot fi observate în multe regiuni ale creierului. Există, de asemenea, o creștere a lichidului cefalorahidian care umple spațiul lăsat liber în urma  pierderii țesutului cerebral. În plus, materia albă, izolația de pe axoni („cablurile lungi“ care transportă impulsurile electrice între celulele nervoase), este, de asemenea, mai scăzută la adulții mai în vârstă.

Pe măsură ce speranța de viață a crescut în ultimele decenii, tot mai multe persoane ajung la vârste mai înaintate.

În timp ce scopul este ca toți să trăim o viață lungă și sănătoasă, specialiștii spun că, și în cel mai bun caz, când individul îmbătrânește sănătos, fără să prezinte dizabilități, adulții mai în vârstă suferă schimbări în modul în care gândesc și se mișcă.

Potrivirea tuturor acestor piese de puzzle îi va ajuta pe specialiști să dezlege misterele îmbătrânirii, și să contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor în vârstă.

Contextul Covid-19, spun ei, îi va ajuta să înțeleagă gradul în care creierul se poate recupera după această boală.

  Citește mai multe despre:
  Categorii: