Cu sindicaliştii din Sănătate în stradă, Guvernul măreşte salariile pentru o parte din personalul medical şi auxiliar din spitale

Cu sindicaliştii din Sănătate în stradă, Guvernul măreşte salariile pentru o parte din personalul medical şi auxiliar din spitale

Cele două mari federaţii sindicale din sistemul sanitar public au început acţiuni de protest în această săptămână, pentru a obţine rezolvarea revendicărilor angajaţilor, mai ales de natură salarială. Dacă federaţia Sanitas s-a mulţumit să declanşeze o grevă japoneză începând de miercuri, federaţia "Solidaritatea Sanitară" a organizat un miting şi un marş în Capitală. În faţa protestelor, Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă (OUG) care măreşte salariile pentru o parte din personalul medical şi auxiliar din spitale. 

Anunţul a fost făcut de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), care a precizat că, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile pentru o parte din personalul sanitar şi auxiliar (Anexa nr. II - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate şi Asistenţă socială" din Legea-cadru nr. 153/2017) se stabilesc la nivelul celor prevăzute de această lege pentru anul 2022.

Măsura se aplică pentru o parte din angajaţii din sistemul sanitar, între care se numără statisticienii medicali, registratorii medicali, infirmierele, brancardierii şi îngrijitoarele, care nu au atins până acum nivelul maxim de salarizare prevăzut în grilă - spre deosebire de restul personalului cu studii superioare salarizat pe aceeaşi anexă.

În acest fel au fost eliminate dezechilibrele de natură salarială din sectorul sanitar, argumentează reprezentanţii Guvernului.

De asemenea, actul normativ aprobat de guvern prevede majorarea salariilor de bază pentru angajaţii din asistenţă socială.

Potrivit sindicatelor, problema majoră cu care se confruntă acest domeniu este lipsa personalului de specialitate, mai ales din cauza salariilor mici.

În conferinţa de presă de după şedinţa Executivului, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu a putut oferi detalii privind procentul majorării, afirmând că măsura se aplică pentru "câteva zeci de mii" de angajaţi.

REVENDICĂRILE SINDICATELOR

Sindicaliştii din sistemul public de sănătate prezenţi la protestul de joi au susţinut următoarele revendicări:

  • Acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toţi angajaţii din sănătate, raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari, raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal şi plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.
  • Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea cât mai rapidă a acestuia.
  • Actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
  • Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate.
  • Creşterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

“Guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu pot negocia un proiect de lege a salarizării cu partenerii sociali şi apoi să-l modifice după bunul plac, că nu se pot angaja că vor semna contractul colectiv la nivel de sector şi să întârzie cu mai bine de jumătate de an onorarea acestei obligaţii”,menţionează federaţia sindicală.

Potrivit sindicaliştilor, calitatea vieţii profesionale nu este afectată doar de scăderea salariilor, ci şi de inegalităţile existente, care afectează coeziunea echipei medicale.

viewscnt