Cum sunt împărțite și finanțate programele naționale de sănătate publică și cele curative
Executivul a aprobat proiectul de Hotărâre privind aprobarea programelor naţionale de sănătate, document care stabilește ce programe noi sunt introduse și la care se renunță, dar și bugetele alocate de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru finanțarea acestora.
Ministerul Sănătăţii va asigura coordonarea, derularea şi finanţarea din bugetul său a 13 programe naționale de sănătate publică. Pentru implementarea programelor naționale de sănătate publică, în anul 2022, bugetul aprobat este în sumă de 5.952.000 mii lei, iar creditele de angajament aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021 pentru implementarea programelor naționale de sănătate curative sunt în sumă de 8.592.881,00 mii lei.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate va derula și finanța din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate 15 programe naționale de sănătate curative.
Spre deosebire de anii trecuți, sunt introduse noi programe și activități, dar s-a și renunțat la cele care nu au fost eficiente, după cum susține Ministerul Sănătății.
În cadrul programelor nationale de sănătate derulate de Ministerul Sănătății s-a introdus Programul naţional de screening organizat pe baze populaționale pentru boli cronice cu impact asupra sănătății publice cu:
- a) Subprogramul de screening pentru cancerul de col uterin;
- b) Subprogramul de screening pentru cancerul de sân;
- c) Subprogramul de screening pentru cancerul colorectal;
- d) Subprogramul de screening pentru depistarea infecțiilor cronice cu virusuri hepatitice B/C/D care se desfășoară în regim pilot finanțat din fonduri externe nerambursabile.
Acest demers este motivat de asigurarea implementării obiectivelor prioritare ale Planului European, transpus în România prin Planul Național de combatere a Cancerului.
Programul naţional de management al registrelor naţionale a încetat fiind înlocuit cu proiectul “Sistem Informatic pentru registrele de sănătate- RegIntermed” finanțat din fonduri externe nerambursabile.
În cadrul programelor derulate de către CNAS s-a înființat Programul naţional de PET-CT, realizându-se o extindere a accesului la această investigaţie.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.