Cursuri de comunicare pentru studenţii de la facultăţile de medicină şi farmacie din România

Cursuri de comunicare pentru studenţii de la facultăţile de medicină şi farmacie din România

Un grup de lucru multisectorial va lucra pentru introducerea de cursuri de comunicare pentru studenţii la facultăţile de Medicină şi Farmacie din România, la iniţiativa Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald. 

Grupul de lucru a fost constituit în urma celei de-a treia ediţii a Conferinţei dedicate Îngrijirii Centrate pe Familie, organizată în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Conferinţa a pus în discuţie nevoia îngrijirii centrate pe familie şi îmbunătăţirea comunicării cu pacientul pediatric şi familia lui. Conferinţa a adus la dezbatere specialişti în politici sociale şi de sănătate, factori politici de decizie, personal medical din spitalele de pediatrie, specialişti din zona socială şi medicală care interacţionează cu copiii şi familiile acestora, ONG-uri care susţin îngrijirea centrată pe familie, dar şi reprezentanţi ai organizaţilor studenţeşti din cadrul facultăţilor de Medicină.

Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald a organizat anul trecut un curs pilot pentru îmbunătăţirea comunicării cu micii pacienţi şi familiile acestora.

Potrivit fundaţiei, 24 de medici şi asistenţi medicali din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” au participat anul trecut la cursuri de comunicare, în cadrul unui proiect-pilot.

Cursurile au constat în două module de cursuri de comunicare, organizate în parteneriat cu compania de training şi consultanţă Ascendis.

„Aceste cursuri de comunicare ar trebui să fie parte din curricula obligatorie pentru medici şi asistenţi medicali. Nu cred că este tentant ca aceste cursuri să fie facultative. Ne chinuim de 22 de ani să introducem educaţia pentru sănătate în şcoli şi nu cred că mai trebuie să aşteptăm încă 22 de ani să introducem disciplina comunicării”, a afirmat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, în cadrul conferinţei.

"Oamenii când sunt bolnavi sau familiile copiilor care sunt bolnavi au nevoie de încurajare, de explicaţii, de o persoană cu care să comunice şi să le înţeleagă neliniştile, de empatie. Toate acestea pot fi native, dar le poţi şi dobândi într-o instituţie, în şcoală, fie că vorbim de facultăţile de Asistenţi Medicali şi Moaşe sau cele de Medicină", a adăugat ministrul.

Un model considerat de succes a fost implementat în Ucraina, unde aceste cursuri au fost introduse din 2023. Astfel, aproximativ 450 de studenţi ai facultăţilor de medicină din Ucraina participă anual la cursuri de comunicare.

Cursurile sunt obligatorii şi au fost introduse în curricula pentru studenţii din anul al IV-lea. De altfel, un studiu realizat în 2021 în Ucraina a arătat că aproximativ 90% dintre părinţi şi-ar fi dorit să comunice mai mult cu doctorii.

Programul Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald “Îngriijirea Centrată pe Familie” a fost lansat în 2022 în România, în urma experienţei celor 23.000 de părinţi găzduiţi în cele trei Case Ronald McDonald, dar şi a studiilor globale RMHC care au demonstrat că atunci când familia este aproape de copilul spitalizat, copilul este mai optimist, iar vindecarea este mai rapidă.

Prin acest program, Fundaţia susţine crearea unui parteneriat şi a unei comunicări cât mai bune în ceea ce priveşte relaţia dintre cadrele medicale şi familiile pacienţilor copii.

Până în prezent, Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald a oferit peste 110.000 de nopţi de cazare pentru peste 23.000 de părinţi, care au putut sta alături de copiii lor pe toată perioada spitalizării, valoarea implicării în comunitate depăşind 10 milioane de euro.

Prezentă de 26 de ani în România, Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald susţine programe care contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii şi creşterea bunăstării copiilor şi a familiilor acestora. Casele Ronald McDonald sunt principalul proiect al Fundaţiei.

De asemenea, Fundaţia sprijină spitale de copii şi secţii de pediatrie din toată ţara prin dotări cu aparatură performantă de diagnoză şi tratament, lucrări de infrastructură pentru extinderea sau modernizarea secţiilor de pediatrie şi susţinerea cu materialele, echipamentele şi consumabilele necesare desfăşurării actului medical în cele mai bune condiţii.

viewscnt