Vaccinurile reuşesc să prevină astăzi aproximativ 30 de boli grave. Prin creşterea ratelor de imunizare în rândul populaţiei, numărul de îmbolnăviri prevenibile prin vaccinare ar scădea dramatic. ,,România cheltuieşte cam 0,5% din bugetul Sănătăţii pentru prevenţie, ceea ce este extrem de puţin. Cu toate acestea, vaccinarea este o măsură esenţială de sănătate publică, şi pentru a fi eficientă nu trebuie să ne uităm doar la campanii de vaccinare punctuale, ci trebuie să ţinem pasul şi cu evoluţia tot mai accelerată a ştiinţelor medicale, care ar trebui să ne ducă la gândirea şi elaborarea unei strategii de vaccinare a populaţiei pe tot parcursul vieţii”, a declarat la dezbaterea ,,Vaccines 360” Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Manifestarea ,,Vaccines 360”, organizată de redacţia 360medical.ro, este un eveniment online din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii, care a adus în discuţie rolul vaccinării ca strategie de menţinere a unei stări bune de sănătate a populaţiei pe întreaga durată a vieţii, indiferent de vârstă.
,,Vaccinarea populaţiei pe tot parcursul vieţii este un concept care a apărut ca urmare a progresului ştiinţific în lumea medicală şi datorită faptului că numărul vaccinurilor disponibile pentru o serie întreagă de boli a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani. De asemeni, acest concept este legat de necesitatea unei adaptări a societăţii - am putea să spunem -, la faptul că populaţia trăieşte tot mai mult, că avem de-a face cu o viaţă tot mai complexă şi de asemeni cu nevoia unei vieţi sănătoase pe o perioadă cât mai îndelungată”, a spus Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM.
Lupta cu pandemia de COVID-19 a evidenţiat necesitatea existenţei unei voci unitare pro-vaccinare care să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a importanţei şi beneficiilor vaccinării în rândul populaţiei pentru creşterea nivelului de încredere în vaccinuri şi în vaccinare şi pentru consolidarea sistemelor medicale în faţa unor provocări care sunt fără precedent în acest moment. Astfel, s-a născut Forumul Român Pro-Vaccinare, o platformă de dialog ce reuneşte reprezentanţi ai autorităţilor române, societăţi de ştiinţe medicale, asociaţii de pacienţi, reprezentanţi ai mediului academic şi de cercetare, reprezentanţi din industria farmaceutică şi a instituţiilor internaţionale relevante, reprezentate în România.
,,La evenimentul său de lansare, Forumul Român Pro-Vaccinare a făcut un apel deschis la orientarea spre direcţii comune de acţiune pentru creşterea încrederii şi a aderenţei la vaccinare, pentru găsirea de soluţii în vederea îmbunătăţirii accesului la vaccinuri şi vaccinare pentru întreaga populaţie şi pe tot cuprinsul ţării şi pentru crearea unui grup tehnic consultativ la nivel naţional privind vaccinarea, care să asigure consultanţă pentru elaborarea şi implementarea strategiilor de vaccinare în România. Nu trebuie să ignorăm faptul că acest grup tehnic consultativ a fost absent o lungă perioadă de timp în România şi a fost creat relativ recent, undeva la nivelul lunii noiembrie a anului trecut, după o perioadă îndelungată în care România a suferit foarte mult din cauza absenţei unui asemenea grup tehnic consultativ pentru vaccinare.
Sunt convins că prin misiunea şi viziunea şi mai ales prin acţiunile sale, Forumul Român Pro-Vaccinare va fi un partener de încredere pentru autorităţi şi o sursă de expertiză tehnică şi ştiinţifică sigură în procesul de modelare a politicilor publice pro-vaccinare, şi are ca scop creşterea nivelului de conştientizare cu privire la importanţa şi beneficiile vaccinării şi îmbunătăţirea accesului la vaccinuri şi vaccinare pentru populaţia din România.
În acest sens Forumul îşi propune să abordeze vaccinarea atât în contextul învăţămintelor generate de pandemia de COVID-19 cât şi din perspectiva promovării vaccinării populaţiei pe tot parcursul vieţii”, a spus Dan Zaharescu.
Potrivit reprezentantului ARPIM, sistemul sanitar din România este orientat aproape exclusiv spre tratament şi mult prea puţin spre prevenţie, motiv pentru care e nevoie de date şi de informaţii precise, actualizate, cu privire la nivelul de imunizare a populaţiei, tocmai pentru a putea anticipa şi a înţelege ce riscă să urmeze după situaţii de genul pandemiei de COVID-19.
,,Imunizarea prin vaccinare pe tot parcursul vieţii trebuie să corespundă nevoilor individuale în fiecare etapă a vieţii, iar accesul la vaccinare trebuie să fie adaptat vulnerabilităţilor, respectiv riscurilor în faţa bolilor infecţioase specifice fiecărei grupe de vârstă. Prioritizarea imunizării prin vaccinare pe tot parcursul vieţii este o oportunitate valoroasă pentru a menţine o bună stare de sănătate a populaţiei în general şi pentru a consolida sistemul sanitar românesc şi pentru a contribui la asigurarea prosperităţii economice, lucru care nu este deloc de neglijat”, a ţinut să precizeze Dan Zaharescu.
Pentru a facilita accesul întregii populaţii la servicii de prevenţie prin vaccinare rambursarea vaccinurilor ar putea fi o măsură binevenită, aşa cum au susţinut o parte din speakerii prezenţi la dezbaterea ,,Vaccines 360”.
,,Considerăm că este utilă introducerea în paralel cu Programul naţional de imunizare a unui sistem de compensare a vaccinurilor, care va contribui atât la extinderea categoriilor de persoane vulnerabile vaccinate cât şi la asigurarea creşterii acoperirii vaccinale în România”, a mărturisit directorul executiv al ARPIM.
Urmăriţi şi