Dezbatere privind prelungirea programelor de sănătate până în martie 2019: Un ONG a cerut includerea de noi pacienţi cu amiotrofie spinală musculară în programul de tratament

Dezbatere privind prelungirea programelor de sănătate până în martie 2019: Un ONG a cerut includerea de noi pacienţi cu amiotrofie spinală musculară în programul de tratament
decembrie 03 17:17 2018 Timp citire articol: 4 minut(e)

Asociația Smacare a solicitat luni, la dezbaterea organizată de Ministerul Sănătății privind proiectul de prelungire a programelor de sănătate până în martie 2019, includerea de noi pacienţi cu amiotrofie spinală musculară în programul de tratament decontat din fonduri publice.

Dezbaterea a fost organizată la solicitarea asociației, potrivit unui anunț prezentat săptămâna trecută de minister.

“Avem în jur de 20 de pacienţi care au în1ceput sau vor începe tratamentul, dar prin prelungirea acestei legi am vrea să ne asigurăm că există posibilitatea să mai fie incluşi şi alţi pacienţi, iar cei care există să continue. De asemenea, mai avem şi pacienţi care vor să se întoarcă în ţară, pentru că mulţi dintre ei au plecat afară pentru a avea acces la tratament, neavând acces aici”, a declarat preşedintele Asociaţiei SmaCare, Claudia Dumitru, citat de Agerpres.

Asociația a subliniat și problema pacienților nou-diagnosticaţi, care sunt introduși târziu în programul decontat de stat și riscă să moară până au acces la tratament.

“Dacă apar tipuri grave, tipul I, care este cel mai grav, şi decesul poate surveni foarte rapid, trebuie să găsim o modalitate să intre în acest program. Nu ştim dacă această prelungire va afecta tot acest program”, a afirmat Dumitru.

“Ne-am gândit că de la anul vor intra mult mai mulţi pacienţi pe noul buget. Nu ştim ce se va întâmpla cu această prelungire şi câţi pacienţi vor mai avea acces la tratament”, a completat el.

Ca răspuns, reprezentanții ministerului au precizat că numărul pacienților incluși în program va crește în funcție de fondurile disponibile.

“De la începutul programului, în funcţie de fondurile disponibile, numărul pacienţilor cu amiotrofie musculară spinală incluşi în program a crescut, lucru care se va petrece în continuare, condiţionat de disponibilitatea acestor fonduri. (….) Noi ne dorim să cuprindem toţi bolnavii. Cei care sunt deja vor avea asigurat tratamentul”, a spus Mihaela Bardoş, director în Ministerul Sănătăţii.

360medical.ro a prezentat recent un proiect de act normativ care prevede că termenul de aplicare a programelor naționale de sănătate aprobate pentru 2018 urmează să fie prelungit de guvern până la 31 martie 2019, ca urmare a întârzierii bugetului pe anului viitor.

Proiectul de prelungire a programelor naționale de sănătate a fost justificat din motive legate de întârzierea bugetului pe anul viitor.

“La această dată nu este aprobat bugetul de stat pentru anul 2019. În situația necunoaşterii dimensiunii fondurilor care vor fi alocate programelor naţionale de sănătate, nu este posibilă elaborarea unei noi hotărâri a Guvernului României și a normelor tehnice subsecvente și aplicarea acestora începând cu data de 1 ianuarie 2019”, arată nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern.

Astfel, Ministerul Sănătății a pregătit acest proiect pentru a “asigura continuitatea activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate derulate în prezent, preîntâmpinându-se apariția unor disfuncționalități majore în asigurarea accesului bolnavilor la serviciile medicale preventive și curative”.

În prezent, derularea programelor naționale de sănătate se realizează în baza hotărârii de guvern 155/2017, cu modificările ulterioare și a normelor tehnice de aplicare a acestora, însă aceste acte normative sunt valabile doar până la data de 31 decembrie 2018.

Programele naționale de sănătate asigură pacienților din România tratament din fonduri publice.

Ultima variantă de finanțare a programelor naționale de sănătate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), aprobată în urma ultimei rectificări bugetare și prezentată recent de 360medical.ro, arată că bugetul total se menține la 4,9 miliarde lei, iar 73,6% din bani sunt alocați pentru trei programe: pentru cancer, diabet și dializă.

Recent, CNAS a dat asigurări că ultima rectificare bugetară din acest an asigură fondurile necesare pentru “tratamentul amiotrofiei spinale cu medicamentul nusinersen, deosebit de costisitor, din programul național de boli rare”.

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu