Pandemia de Covid-19 s-ar putea încheia într-un an datorită vaccinurilor, care vor asigura imunizare auenimari părţi a populaţiei globale, estimează directorul general al companiei Moderna, Stéphane Bancel.
Într-un interviu acordat publicaţiei elveţiene Neue Zuercher Zeitung, Bancel a subliniat că producţia în creştere de vaccinuri asigură premisele imunizării tuturor celor care îşi doresc acest lucru, în timp ce persoanele nevaccinate se vor imuniza în mod natural, prin trecerea prin boală.
"Dacă ne uităm la extinderea capacităţilor de producţie la nivelul industriei în ultimele 6 luni, putem spune că la jumătatea anului viitor vor exista suficiente doze de vaccin pentru ca fiecare persoană de pe planetă să fie vaccinată. Vor există suficiente cantităţi şi pentru dozele de suprarapel", a afirmat Stéphane Bancel.
Potrivit managerului, persoanele nevaccinate se vor imuniza în mod natural, prin infectare.
"Cei nevaccinaţi se vor imuniza în mod natural, pentru că varianta delta este foarte contagioasă. În acest fel, vom ajunge într-o situaţia similară cu gripa. Poţi să te vaccinezi şi să ai o iarnă liniştită sau nu o faci şi rişti să te îmbolnăveşti şi chiar să fii internat în spital", a menţionat directorul Moderna.
Managerul a mai spus că Moderna lucrează în prezent la dezvoltarea unor doze de suprarapel eficace pentru varianta delta a SARS-CoV-2. Dozele de suprarapel conţin doar jumătate din cantitatea unei doze de vaccin folosită la schema iniţială de vaccinare, ceea ce creşte semnificativ capacitatea de imunizare.
"Cantitatea de vaccinuri este cel mai mare factor de limitare. Folosind jumătate de doză, vom dispune de 3 miliarde de doze pe plan mondial în următorul an în loc de 2 miliarde de doze", a explicat Bancel.