Doar 5 din 33 de candidați au obținut punctajul minim la concursul pentru conducerea caselor de asigurări de sănătate; o nouă sesiune de examinare ar putea fi organizată
Doar 5 din cei 33 de candidați care s-au prezentat la proba scrisă a concursului pentru conducerea caselor de asigurări de sănătate au promovat examenul, obținând cel puțin 70 din 100 de puncte – nota minimă de trecere. Ministrul Sănătății anunță că ar putea fi organizată o nouă sesiune de examinare pentru ocuparea posturilor vacante.
De altfel, interesul pentru concurs a fost unul scăzut, doar 33 din cei 54 de candidați admiși la etapa de selecție a dosarelor prezentându-se la proba scrisă.
“Probabil că vom organiza noi sesiuni de examinare, care să se desfășoare, tot așa, în condiții clare de corectitudine și transparență”, a declarat sâmbătă ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, aflată în vizită în județul Bihor.
Anterior, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, a precizat că numărul de candidați care și-au depus dosarul pentru concurs a fost de 60, din care 54 au fost admiși pentru a participa la proba scrisă.
“Au existat 60 de candidați care și-au depus dosarul pentru concurs, Dintre aceștia, în urma selecției dosarelor, au fost admiși la proba scrisă, pe baza îndeplinirii criteriilor, 54 de candidați”, a afirmat Adrian Gheorghe, într-un mesaj video postat pe Facebook.
CNAS a anunțat în 6 aprilie că organizează concursuri pentru posturile de director general din aproape toate casele de asigurări județene de sănătate din țară.
Posturile scoase la concurs sunt cele de director general al caselor de asigurări de sănătate din județele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea – 39 din 41 de județe, cât are România.
De asemenea, au fost scoase la concurs posturile de director general al casei de asigurări de sănătate a municipiului București (CASMB) și al CASAOPSNAJ.
Pentru a participa la acest concurs, candidații au putut depune dosarele de înscriere la până la data de 20 aprilie 2021, ora 17.00.
Concursul constă într-o probă scrisă, care s-a desfăşurat la amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmată de un interviu, care se va desfăşura în termen de patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul CNAS.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.