Dr. Adrian Marinescu: “Nu există tratament pe care să-l pot folosi în mod eficient în formele severe și critice de Covid-19”

Dr. Adrian Marinescu: “Nu există tratament pe care să-l pot folosi în mod eficient în formele severe și critice de Covid-19”
martie 07 14:00 2021 Timp citire articol: 2 minut(e)

Mai multe terapii au fost încercate de la începutul pandemiei de COVID-19, în speranța că se va găsi medicamentul eficient împotriva SARS-COV-2. ,,Tratamentele folosite nu aș spune că au fost nocive, că au fost rele sau că există vreo dovadă că vreuna din aceste terapii a fost total ineficientă. Se știe că într-o infecție virală și nu vorbim doar de SARS-COV-2, în general este foarte greu să găsești un tratament antiviral care să fie cu un efect maximal”, a precizat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și director medical al Institutului Matei Balș din Capitală (INBI), în cadrul dezbaterii COVID-19 THERAPIES 360, organizat de redacția 360medical.ro.

În opinia specialistului trebuie să vedem această infecție și această pandemie ca un câmp de luptă, unde clar sunt multe pierderi. În ceea ce privește tratamentele, medicul a mărturisit că s-a ferit de termenul miraculos. ,,Nici nu înțeleg ce ar însemna un tratament miraculos. Probabil că ar însemna să fie o terapie care să meargă indiferent de forma de boală, indiferent de momentul administrării și să fie, dacă se poate și fără efecte adverse, lucru care e imposibil”.

Medicul infecționist a subliniat că terapii eficiente în SARS-COV-2 au fost, indiferent că vorbim de variantele inițiale sau de cele mai noi și că acestea se pretează în formele ușoare, însă în ceea ce privește formele severe de COVID-19 lucrurile sunt diferite.

,,Din păcate, în momentul de față nu există tratament pe care să-l pot folosi în mod eficient în formele severe și în formele critice. Nu există tratament antiviral cu care să am ce să fac dacă îl administrez după 10 zile. Sunt lucruri reale și trebuie să înțelegem că în momentul în care pacientul ajunge la 2 săptămâni-3 săptămâni nu există tratament antiviral. Nu am ce să mai împiedic legat de intrarea în celulă că lucrurile deja s-au întâmplat și că pentru varianta critică nici acel cocktail de anticorpi monoclonali nu are practic eficiență”.

Institutul Matei Balș a participat la un studiu în care a fost inclus și cocktailul președintelui american atât de cunoscut de lumea întreagă cu anticorpii monoclonali sintetici. Medicația este folosită cu brio în SUA.

,,Sper să fie folosită și în Europa cât se poate de repede la nivel de terapie acceptată, vedeți că lucrurile se mișcă mai greu decât ne-am dori. În general, cam ceea ce este  în SUA nu ajunge și în Europa în timp real”, a spus dr. Marinescu.

Referindu-se la terapiile noi în COVID-19 și la studiile clinice, medicul e de părere că pentru ,,variantele care încă nu au susținere cum e ivermectina și pot fi și altele trebuie lăsat o portiță și trebuie mers pe varianta în care dacă există posibilitatea ca ele să fie aprobate în ideea de-a fi folosite în studiile clinice să se facă acest lucru.”

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu