Dr. Armand Frăsineanu: Tratamentele moderne au scăzut drastic procentul pacienților cu scleroză multiplă care ajung imobilizați

Dr. Armand Frăsineanu: Tratamentele moderne au scăzut drastic procentul pacienților cu scleroză multiplă care ajung imobilizați
iunie 07 11:20 2021 Timp citire articol: 3 minut(e)

Tratamentele moderne, dezvoltate în ultimele decenii, au scăzut drastic procentul pacienților cu scleroză multiplă care ajung imobilizați, a declarat dr. Armand Frăsineanu, medic primar neurolog la Spitalul Clinic Colentina din București, în cadrul emisiunii 360MEDICAL, difuzată la postul de televiziune B1 TV. 

Scleroza multiplă este una dintre cele mai frecvente boli ale sistemului nervos central caracterizată prin pierderea de mielină, un material care izolează nervii, ce afectează modul in care impulsurile electrice sunt conduse către si dinspre creier.

Afecțiunea este diagnosticată cel mai frecvent la persoanele tinere cu vârste cuprinse intre 20 și 40 ani, în prezent fiind mai mult de 2,8 milioane de oameni diagnosticați pe plan mondial.

Emisiunea 360MEDICAL a fost difuzată în contextul Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, organizată în 30 mai. În România, circa 9.000 de pacienți suferă de această boală.

“În fiecare an sunt diagnosticate, în medie, circa 850 de cazuri noi în România. Este important de subliniat impactul social pe care îl are această afecțiune, într-un moment în care tinerii diagnosticați sunt la o vârstă activă”, a explicat dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog, în cadrul emisiunii.

Afecțiunea este mai frecventă la femei decât la bărbați, unul dintre factorii principali implicați în patologie fiind cel genetic.

“Scleroza multiplă presupune multiple manifestări, de aceea a fost numită ‘boala cu o mie de fețe’. De multe ori pacientul nu comunică niște manifestări pe care nu le consideră relevante, dar pot fi foarte relevante pentru medicul curant”, a precizat dr. Frăsineanu.

Un studiu realizat recent la nivel internațional a identificat problemele curente de viață ale pacienților cu scleroză multiplă. Potrivit studiului, sunt frecvente tulburările de somn, asociate de multe ori cu dureri și oboseală.

De asemenea, circa 50% dintre pacienții cu scleroză multiplă activi profesional au avut probleme în carieră, nereușind să avanseze dincolo de un anumit nivel. Alți pacienți se confruntă cu stigma și cu dificultăți de a lucra.

Totuși, tratamentele moderne au îmbunătățit mult situația pacienților cu scleroză multiplă, reducând riscul de dizabilități invalidante.

“S-a constatat că tratamentele moderne, începând cu interferon, acum 28 de ani, și până la anticorpi monoclonali, în zilele noastre, au scăzut drastic procentul pacienților care ajung imobilizați. Poate nici 15% nu mai ajung în fotoliu rulant sau imobilizați la pat”, a afirmat dr. Armand Frăsineanu.

“Pot să vă spun cele mai frecvente întrebări pe care mi le pun pacienții, iar cea mai frecventă este dacă boala se vindecă. Eu le spun: momentan nu se vindecă, dar se tratează cu succes. A doua întrebare ca frecvență: care este cel mai bun tratament. Aici nu am un răspuns tranșant, pentru că tratamentele sunt adecvate stadiului de boală, de progresie a bolii”, a completat medicul.

Puteți urmări înregistrarea integrală a emisiunii în link-ul de mai jos:

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu