Se vorbeşte din ce în ce mai des despre asistenţă medicală personalizată. Ei bine, serviciile medicale de tip concierge, care sunt disponibile şi în România, se pretează la medicina personalizată, însă nu sunt destul de cunoscute în România. ,,Asistenţa medicală personalizată de tip concierge se potriveşte oricui, trebuie doar să fie explicată, iar resursele financiare se pot adapta în funcţie de persoană. Nu trebuie decât să ni se adreseze, iar aspectele financiare sunt analizate în funcţie de client”, a precizat dr. Carolina Negrei, reprezentant Akeso Medcenter.
Atât pacienţii cât şi oamenii sănătoşi pot apela la servicii medicale de tip concierge pentru preîntâmpinarea unor eventuale probleme de sănătate, pentru gestionarea procesului de îmbătrânire, dar şi pentru tratamentul diferitelor boli. De ce ar opta românii la serviciile medicale personalizate pe bază de abonament, ce oferă în plus Akeso Medcenter faţă de alţi furnizori şi dar şi cine este medicul concierge am aflat de la reprezentanta Akeso.
Dna dr. Carolina Negrei, conceptul de asistenţă medicală de tip concierge este destul de nou în România. Ce presupune el şi căror tipuri de pacienţi li se potriveşte?
Serviciile de acest tip implică o persoană la care se apelează pentru rezervare la restaurant sau teatru, de exemplu. Iar asistenţa medicală de tip concierge funcţionează şi aceasta conform aceluiaşi principiu: apelaţi şi primiţi o programare mai rapidă la medic, deoarece sunteţi membru al unui fel de club privat care percepe o taxă de membru, în loc să faceţi uz de asigurarea de sănătate.
Akeso Medcenter oferă în primul rând o echipă unită, care comunică, formată din OAMENI care se consideră mai întâi pacienţi şi abia apoi medici, în consecinţă lipsindu-le orgoliile, oameni care acordă timp pacientului, cazului şi diagnosticului, fiecare caz beneficiind de o comisie de gestionare în funcţie de patologie.
Aici puteţi întâlni „medicul de altădată” care se apleca asupra fiecărui pacient, de data aceasta cu avantajul tehnologiei.
În gama de servicii pe care le oferiţi se află şi contactarea medicilor sau clinicilor care oferă gama de tratamente sau servicii căutate. Care sunt criteriile după care căutaţi medicii şi clinicile respective?
Ceea ce ne diferenţiază este faptul că suntem în primul rând o echipă de oameni cu profesia de medic şi nu o industrie de serie. Parteneriatele pe care ne bazăm nu s-au creat în momentul şi în scopul formării entităţii juridice, reprezintă legături umane mai înainte de toate, create în ani.
La rândul lor, colegii mei colaborează cu alţi colegi care sunt profesionişti şi oameni adevăraţi. Fiecare caz va beneficia de tot efortul pentru asigurarea specialistului necesar, chiar dacă în momentul respectiv nu se află în portofoliu.
Cât de des reuşiţi să oferiţi programări pentru consult medical în aceeaşi zi celor care solicită şi cum online sau fizic?
Celor care ni se adresează le putem oferi consult atât online, cât şi fizic. În funcţie de seriozitatea cazului şi de solicitarea pacientului, pe de o parte, cât şi de partenerii medicali implicaţi, cazul va fi gestionat în acord cu stadiul patologiei de la acel moment. Totul depinde de cazul concret, dar nu va fi nicidecum vorba despre aşteptarea timp de luni de zile a unei programări.
Care sunt specialităţile cele mai solicitate de pacienţi?
Tipologia pacienţilor este diversă, dar, dacă ţinem cont de faptul că în România avem de a face preponderent cu o populaţie îmbătrânită, adresabilitatea către Akeso Medcenter constă din pacienti de vârstă adultă către vârstnici, cu pluripatologie.
În această perioadă care au fost cele mai solicitate consultaţii fizice sau prin intermediul telemedicinei?
Într-o lume marcată nu numai de o criză sanitară, ci şi de una a înţelegerii celuilalt şi a compasiunii, Akeso Medcenter le este alături pacienţilor indiferent de situaţie, prin intermediul unei echipe de specialişti cu expertiză bogată ȋn diferite domenii, colaborare şi empatie! Şi fiindcă oamenii au nevoie de oameni, consultaţiile, au fost mai ales fizice.
Vă ocupaţi şi de traducerea actelor ce trebuie completate, cât şi a dialogului cu medicii în timpul consultaţiilor în străinătate. Pentru ce ţări vi s-au solicitat aceste servicii şi ce patologii aveau pacienţii care au ales varianta străinătăţii?
În cazul diagnosticelor cu prognostic sever şi în special al celor oncologice, ne dorim opinia celor mai buni specialişti, şi, ca atare includem îndeosebi a doua opinie. Alegerea specialistului şi ţara se face de către pacient împreună cu medicul, după oferirea tuturor explicatiilor, în funcţie de patologie.
Înţeleg că evaluaţi dosarele medicale gratuit. Câte astfel de dosare aveţi pe lună şi cât durează evaluarea?
Ne dorim să ne obişnuim pacienţii cu ideea că pacientul este cel care contează, ca atare ne ferim să discutam despre numere, pentru că pacienţii nu sunt numere şi nici statistici, sunt cazuri particulare, fiecare în parte.
Da, dosarele ne sunt transmise în format fizic sau electronic, în funcţie de dorinţa pacientului/clientului, şi sunt evaluate gratuit. Pacientul/Clientul este invitat ulterior pentru evaluare clinică şi luare împreună a deciziei cu privire la tipul cel mai adecvat de abonament.
Ce fel de abonamente oferiţi şi la ce preţuri?
Oferim 3 tipuri de abonament, minimal, standard şi complet, dar acestea sunt orientative în ceea ce priveşte structura serviciilor incluse. Preţurile sunt calculate în funcţie de caz.
Cine sunt specialiştii concierge, ce pregătire au?
Medicul concierge este un medic cu pregătire de medicină internă sau medicină generală. Specificitatea constă în faptul că acesta preia şi evaluează cazul, consultându-se cu echipa înainte de formularea recomandării către eventuale consulturi complementare necesare.