Dr. Cristian Oancea, numit manager al Spitalului de boli infecțioase Victor Babeș din Timișoara

Dr. Cristian Oancea, numit manager al Spitalului de boli infecțioase Victor Babeș din Timișoara
mai 18 16:54 2020
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Dr. Cristian Oancea a fost numit manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” din Timișoara, care a înlocuit-o în funcție pe Voichița Lazureanu, a anunțat luni Ministerul Sănătății.

Dr. Cristian Oancea, fost director medical al instituţiei, a fost numit prin ordin al ministrului Sănătăţii, după ce fostei directoare Voichiţa Lăzureanu i-a expirat mandatul de interimar în funcţie.

Fostul manager, Voichița Lazureanu, a preluat funcția de director medical al spitalului.

“Noi am militat să păstrăm aceeaşi configuraţie, dar i-a expirat şi mandatul de interimar şi nu mai putea rămâne în funcţie şi atunci s-a făcut această rocadă, dumneaei devenind director medical al spitalului. Astfel continuăm cu aceeaşi echipă de conducere, noi ne continuăm activitatea ca şi până acum, este aceeaşi strategie”, a declarat noul director interimar al spitalului, Cristian Oancea, pentru Agerpres.

El a subliniat că nu a remarcat o creştere a numărului de internaţi în ultimele zile, dar medicii spitalului sunt îngrijoraţi de “consecinţele a ceea ce s-a întâmplat în vamă (la Nădlac, n.r.), în acest interval”.

Luni dimineaţă, în spital erau internaţi 39 de pacienţi cu SARS-CoV-2 şi cinci pe secţia ATI. de la începutul pandemiei, aproape 480 de bolnavi au fost vindecaţi de coronavirus în această unitate spitalicească.

Consiliul Local al Municipiului Timișoara a anunțat în februarie că organizează un concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș, al cărui management a fost transferat către Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu