Dr. Daciana Toma, medic de familie, despre boala cronică de rinichi: Nu ne dorim să diagnosticăm pacienți în stadiul IV
Boala cronică de rinichi (BCR) afectează circa 700 de milioane de oameni pe plan mondial. CDC (Centers for Disease Control and Prevention) din Statele Unite estimează că 15% dintre adulți suferă de BCR. În opinia medicilor români această boală, deși reprezintă o problemă majoră de sănătate atât în lume, cât și în România, este subdiagnosticată.
Boala cronică de rinichi este o afecțiune gravă, progresivă, definită prin scăderea funcției renale, deseori asociată cu un risc crescut de boală cardiovasculară sau accident vascular cerebral. Dacă în cazul altor boli cronice netransmisibile ratele de mortalitate au scăzut, în cazul BCR rata de mortalitate standardizată pe grupe de vârstă a rămas neschimbată.
,,O persoană din zece are afectare renală în acest moment. BCR este subdiagnosticată, numai 40% din cazuri sunt diagnosticate. Mai mult, 6 cazuri din 7 aflate în stadiul III de boală nu sunt diagnosticate”, a atras atenția dr. Dina Mergeani, președintele SNMF și coordonatorul grupului de lucru Nefro al SNMF, în cadrul mesei rotunde ,,Legături primejdioase – Boala Cronică de Rinichi nu vine singură”.
Diabetul și hipertensiunea arterială sunt cauzele majore ale BCR la adulți. De altfel, prof. dr. Cristian Serafinceanu, președintele Asociației pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale, medic diabetolog și nefrolog, a subliniat că ,,peste 70% din cazurile de BCR au diabet zaharat și hipertensiune. În momentul diagnosticării diabetului, 30% dintre pacienți pot prezenta BCR”.
Nu este prima oară când prof. dr. Cristian Serafinceanu, șeful secției de Nefrologie şi Dializă de la Institutul „N.C. Paulescu” vorbește despre afectarea renală care apare precoce în diabet zaharat și care evoluează mulți ani în necunoscut la fel ca diabetul. În cadrul dezbaterii Diabetes360, organizată recent de redacția 360medical.ro, l-am întrebat pe președintele Asociației pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale câți români suferă de BCR și medicul a răspuns că ,,ar trebui să fie 2,3 milioane de români cu boală cronică de rinichi în general, dintre aceștia aproximativ 45% au și diabet zaharat, deci în jur de un milion de oameni”.
Bolile cardiovasculare, obezitatea, antecedentele familiale de BCR, istoricul de leziuni renale și vârsta înaintată sunt alți factori de risc importanți.
,,54% dintre pacienții cu BCR mor din cauze cardiovasculare, doar 17% de boli renale. Se moare mai mult decât se suferă din pricina BCR”, a afirmat prof. dr. Marius Vintilă, medic cardiolog, fost vice-președinte al Societății Române de Cardiologie. Medicul cardiolog a atras atenția asupra mortalității, în condițiile în care aceasta este de 1 din 7. Pentru 1% din persoanele cu BCR, aflate în stadiul II, boala evoluează spre dializă, iar în cazul a 19% spre deces. În cazul pacienților cu BCR în stadiul III, 1,3% evoluează spre dializă, iar 24% spre deces, în timp ce în cazul celor aflați în stadiul IV 19% evoluează spre dializă și 45% spre deces.
,,Este impardonabil ca în 2021 să avem pacienți cu BCR în stadii incipiente nediagnosticați. Nu ne dorim să diagnosticăm pacienți în stadiul IV”, a semnalat dr. Daciana Toma, medic primar medicină de familie, Secretar SNMF.
Medicii prezenți la masa rotundă ,,Legături primejdioase – Boala Cronică de Rinichi nu vine singură” au spus că stadiile incipiente ale BCR se succed fără ca pacientul să observe simptome, dar că investigații uzuale (RACU – raportul albumină/ creatinină urinară și RFGe – rata estimată de filtrare glomerulară) efectuate pacienților la risc de a dezvolta boală cronică de rinichi ar putea preveni BCR sau ar putea diagnostica timpuriu boala.Referitor la prevenție, aceasta include menținerea sub control ai factorilor de risc, o dietă echilibrată și efortul fizic.